Beyonce s-a mândrit, din nou, cu Jay-Z, pe rețelele de socializare, doar că unii fani nu au fost chiar atât de bucuroși. Cu toate acestea, artista a atras toate privirile, într-o ținută care i-a accentuat silueta.

Beyonce și Jay-Z, milioane de like-uri, în timp record

Oriunde apare Beyonce, se creează vâlvă, iar conturile de socializare ale acesteia sunt locul perfect în care se poate vedea acest lucru. Artista a postat mai multe fotografii, unele dintre ele fiind alături de soțul ei și aproximativ patru milioane de persoane le-au apreciat.

Queen B a apărut într-o rochie mulată, care i-a pus în valoare silueta de invidiat, în timp ce Jay-Z purta un costum și un palton. Cuplul apare rar în mediul online, iar reacțiile fanilor când îi văd sunt pe măsură.

Chiar și așa, câțiva internauți l-au ironizat pe artist, spunând că „strică pozele” și nu puțin au fost cei care le-au dat dreptate ulterior.

Casa în care a copilărit Beyonce a luat foc

În ziua de Crăciun, casa în care a copilărit Beyonce, din Texas, a fost cuprinsă de flăcări. Conform presei locale, sesizarea a fost făcută în jurul orei două dimineața și, din fericire, familia care locuia acolo a scăpat nevătămată.

În cadrul unui interviu acordat pentru Visit Houston, Beyonce și-a amintit de copilăria petrecută în Texas. Artista spune despre acea perioadă că a fost „distractivă” și că mama ei i-a dat voie mereu să își cheme prietenele la ea, unde se jucau în „curtea imensă din spate”.

Mai mult decât atât, de fiecare dată când vorbește despre Houston, Beyonce punctează cât de frumos este locul și că diferă de tot ceea ce se crede despre locațiile asemănătoare, fiind unul dintre cele mai dragi locuri în care a fost vreodată.

 

Sursa foto: Instagram, Getty Images