Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean, îmbrăcați în alb, în fața altarului. Ce pas important au făcut cei doi, în relația lor


Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean au ajuns în fața altarului și nu oricum, ci îmbrăcați în alb. Aceștia par să treacă prin cea mai bună perioadă a vieții lor, după ce, recent, și-au mai dat o șansă.


Cristina Pucean și Bogdan de la Ploiești au ajuns în fața altarului, dar, spre dezamăgirea fanilor, nu în calitate de mire și de mireasă. Chiar și așa, au reușit să întoarcă toate privirile și au fost complimentați.
 
Cei doi au fost nași de botez și s-au asigurat că ținutele lor vor fi pe măsura evenimentului și a așteptărilor. Fericiți, au postat și câteva fotografii în mediul online, spre marea bucurie a celor care îi urmăresc pe rețelele de socializare. 
 
Unul dintre obiceiurile pe care le au, și care a fost și recunoscut de artistă, este acela de a se asorta atunci când merg la diverse eveniment. Nici botezul la care au fost nași nu a fost o excepție și cei doi s-au asigurat că vor arăta impecabil.
Cu toate acestea, una dintre cele mai recente apariții ale lor nu a fost chiar pe placul fanilor, care au taxat acest lucru imediat.
 
Cei doi s-au îmbrăcat în geantă și pantaloni de blugi, material pe care erau aplicate diverse alte materiale și culori. Una dintre internaute i-a lăsat un comentariu lui Bogdan de la Ploiești, spunându-i că, de când are o relație cu Cristina, este mai neîngrijit și începe să arate precum un om al străzii. 
 
„Nu îți contest vocea, talentul… dar look-ul tău actual nu e ce trebuie. Și mă refer atât la cum îți porți părul, cât și la felul în care te îmbraci. Încearcă să schimbi ce poti, să fii din nou acel BDLP care înnebunea fetele. Ai potențial, nu mai fi delăsător cu look-ul tau, e păcat. Baftă!”, a fost mesajul transmis de una dintre admiratoarele acestuia. 
 
 
Sursa foto: Instagram 
  • Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean, îmbrăcați în alb, în fața altarului. Ce pas important au făcut cei doi, în relația lor

related posts

Modifică setările cookies