Cât timp rămâne Elena Udrea în arest în Bulgaria? Autoritățile au dezvăluit când va fi extrădată în România


După un proces care a durat ani de zile și părea că nu se va mai termina niciodată, Elena Udrea și-a aflat sentința în dosarul „Gala Bute”: a primit șase ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă!


Chiar în dimineața zilei în care autoritățile au anunțat că Elena Udrea urmează să ajungă la pușcărie, fostul ministru a fugit din țară, iar timp de câteva ore a fost de negăsit. Însă, după ce a fost dată în urmărire internațională, Elena Udrea a fost reținută în vama Kulata, din Bulgaria, în încercarea ei de a ajunge în Grecia.

„Ministerul Justiţiei nu are o echipă trimisă acolo, pentru că nu e implicat în procedură. Este în atribuţia noastră să sprijinim acest proces la cerere. Deci, dacă Tribunalul Bucureşti sau instanţa bulgară ne solicită sprijin cu furnizare de documente, aşa scrie procedura, atunci se implică şi Ministerul Justiţiei, fiind vorba de un mandat european de arestare. Deocamdată, ea este în custodia autorităţilor bulgare şi va fi prezentată instanţei”, spunea Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, după ce Elena Udrea a fost arestată în Bulgaria.

Potrivit jurnaliștilor de la Digi 24, Elena Udrea și-a petrecut noaptea în arest în Bulgaria și va rămâne în țara vecină cel puțin până luni, 11 aprilie 2022, dată la care autoritățile bulgare vor tranșa în justiție extrădarea ei.

Vezi și: ShARE în bucate cu Alex Petricean - Paste cu dovleac și ricotta

related posts

Modifică setările cookies