Dacă în luna a cincea Danei Rogoz de abia dacă i se distingea burtica, acum vedeta, în sfârșit, poate să și-o etaleze cu mândrie. Nu îmi mai reproșează nimeni că este prea mică :) Pe parcursul sarcinii Dana și-a menținut silueta suplă și pare la fel de slabă ca la început, dar cu burtică :)
Vedeta a postat o imagine în care apare în bustiera și pantaloni de pijama, iar fanele au felicitat-o și i-au urat naștere ușoară. Dana Rogoz urmează să nască prin cezariană. „Încerc pe cât posibil să mă autoevaluez corect și să evit să merg degeaba până la spital, cu geanta de maternitate după mine (e gata! e la ușa! ). Dar nu vreau nici să ajung prea târziu, căci bebelina e în prezentație pelviană, așadar se impune cezariană”, spune vedeta pe blogul ei.
“Urmează marea întălnire. Cel mai spectaculos blind date. Nu mă gândesc decât să fie sănătoasă, să fie sănătoasă, să fie sănătoasă… și poate de aceea azi, în mașină cu Radu, am scapăt un: “Vai ce frică îmi e!”. Dar nu e numai frică, firește. E și imensa bucurie, e iubire, e instictul de mamă care știe, care simte că urmează să își nască puiul curând. O să îmi fie dor de perioada sarcinii, sunt convinsă. Fie ea și în pandemie, în izolare…. Dar pe de altă parte, ce aventură minunată ne așteaptă!”, a mai spus Dana Rogoz.
Sursa foto: Facebook/Dana Rogoz