Dwayne Johnson, surprins într-o ipostază emoționantă alături de fiica lui. Cât de grijuliu este cu copiii lui


Dwayne Johnson este considerat unul dintre cei mai duri actori de la Hollywood, fizicul său impunător fiind de-a dreptul impunător. 


Starul de la Hollywood a fost surprins de paparazzi în timp ce cobora dintr-un avion, alături de familia lui. Îmbrăcați lejer, aceștia au fost luați prin surprindere de ploaie.

Actorul a avut grijă de una dintre fetele lui, pe care a luat-o în brațe, protejând-o cu o umbrelă. Cunoscut pentru duritatea rolurilor sale, ipostaza în care a fost fotografiat i-a impresionat pe fanii care știu cât de dedicat este în calitatea de părinte. 

În vârstă de 48 de ani, Dwayne Johnson a fost căsătorit cu Dany Garcia din 1997 până în 2007, iar din acest mariaj are o fată, pe Simone, născută în august 2001. După despărțirea de Dany Garcia, starul de la Hollywood și-a găsit fericirea alături de Lauren Hashian, iar aceștia au împreună două fete.

Pentru al doilea an consecutiv, starul de la Hollywood este cel mai bine plătit actor de la Hollywood, potrivit Forbes. 

Starul american a încasat în ultimul an 87,5 milioane de dolari, dintre care 23,5 milioane de dolari au venit în urma contractelor cu Netflix, pentrul rolul din thriller-ul Red Notice. 

Vezi și: ShARE ÎN BUCATE - Tocăniță de cartofi cu pui și muștar

  • Dwayne Johnson, surprins într-o ipostază emoționantă alături de fiica lui. Cât de grijuliu este cu copiii lui

related posts

Modifică setările cookies