Fiica lui Heidi Klum îi calcă acesteia pe urme, la New York


Modelul german e foarte încântată de faptul că fiica sa îi va urma în carieră.


Odată ce-a devenit majoră, Leni Klum se mută la New York, capital modei din Statele Unite, după ce a absolvit liceul la începutul acestei veri. Iar celebra sa mama, Heidi Klum, este absolut încântată de faptul că aceasta va merge la facultate și își va continua cariera de modeling – chiar dacă asta înseamnă că fiica sa părăsește „cuibul“ mai devreme decât o fac alți adolescenți.

„Sunt atât de mândră de ea!“, a declarant zâmbind Heidi Klum într-un interviu pentru Entertainment Television. „Nu-mi fac probleme, e cu capul pe umeri. În acest moment, facultatea este în capul listei și este foarte entuziasmată pentru acest următor capitol din viața ei“, a mai spus celebrul model în vârstă de 49 de ani.

Dar, chiar dacă se bucură pentru aventura care o așteaptă pe Leni în New York, sufletul de mamă al lui Heidi nu are cum să nu fie copleșit de acest moment al despărțirii:Mutarea ei la New York are și o component tristă, evident. Eu am început în New York, așa că ea cunoaște New York-ul pe dinăuntru și pe dinafară, pentru că am filmat Project Runway acolo mulți ani. Așadar, îl cunoaște bine, pentru că întotdeauna mi-am luat cu mine familia la New York, când încă filmam. Cred că ea se va simți bine acolo, dar inima mea va fi tristă“, a spus ea, parcă încă nepregătită să-și lase odorul să-și deschidă aripile.

Cu toate acestea, cariera care o așteaptă pe Leni la New York a fost pregătită îndelung prin prezențele ei dese pe catwalk și în pictorialele de modă, pe care însăși Heidi le-a încurajat. Și pe bună dreptate, căci fiica ei îi moștenește atât frumusețea, cât și eleganța, chiar dacă e mai scundă de înălțime. Iar una dintre marile recunoașteri vine din partea Casei Dior, a căror ambasadoare Leni este deja.

FOTO: Instagram

  • Fiica lui Heidi Klum îi calcă acesteia pe urme, la New York

related posts

Modifică setările cookies