Justin Bieber, cea mai frumoasă declarație de dragoste pentru soția sa: “Nu pot să cred că ești a mea”


Hailey și Justin Bieber trăiesc o dragoste ca-n povești din anul 2018. Artistul canadian își divinizează soția și nu ratează nicio ocazie să spună lumii cât de mult înseamnă aceasta pentru el.


Fotomodelul a împlinit 24 de ani în weekend, iar Justin a postat un mesaj plin de iubire pe contul său de Instagram. “Ochii mei sunt pentru tine. Inima mea este pentru tine. Sufletul meu este pentru tine. Pentru mine acasă este acolo unde ești și tu. Doar cu tine mă simt în siguranță. Sunt absolut “obsedat” de persoana ta. Cel mai mare vis al meu este să îmbătrânesc alături de tine. Nu pot să cred că ești a mea pentru totdeauna. La mulți ani, baby!”, a scris cântărețul pe Instagram, acolo unde a postat mai multe fotografii de arhivă cu frumoasa Hailey. 

Justin Bieber are peste 151 de milioane de fani pe contul de Instagram. Internauții au reacționat imediat la postarea starulului canadian și l-au felicitat pentru dragostea pe care i-o poartă soției.  Printre persoanele care i-au făcut urări lui Hailey se numără și verișoara Ireland Baldwin, Demi Lovata sau Bella Hadid.

Mai multe fotografii cu Justin și Hailey Bieber în galeria foto de mai jos

Artistul și fotomodelul Hailey Bieber sunt împreună din 2018. Cei doi mai avuseseră o relație de scurtă durată la sfârșitul anului 2015. În 2018 s-au cununat civil la New York, iar un an mai târziu au organizat o a doua ceremonie de nuntă, pentru familie și prieteni, în Carolina de Sud. 

Fotografii: Getty Images/ Instagram

Vezi și VIDEO: Quiche cu somon și broccoli

 

  • Justin Bieber, cea mai frumoasă declarație de dragoste pentru soția sa: “Nu pot să cred că ești a mea”

related posts

Modifică setările cookies