La prima apariţie publică după ce Timberlake a călcat strâmb în compania colegei de platou Alisha Wainwright, Jessica Biel n-a părut deloc deranjată de acest scandal. Astfel, ea fost surprinsă într-o parcare din Los Angeles ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Surâzătoare ca întotdeauna, Jessica a lăsat să se vadă pe mâna stângă inelul cu diamante primit la nuntă de la Justin, semn că lucrurile în cuplu n-au degenerat, cel puţin deocamdată.
Citește și: Cum aratau vedetele cand erau copii? FOTO!
Colegi de filmare la pelicula „Palmer”, Justin Timberlake şi Alisha Wainwright (30 de ani) au fost protagoniştii unor fotografii care cu siguranţă au făcut-o pe Jessica Biel să se gândească la infidelitate din partea celui cu care s-a căsătorit în 2012 şi cu care are un băiat în vârstă de 4 ani.
După o zi de lucru, Justin şi Alisha au ieşit împreună cu alţi prieteni într-un bar din New Orleans, însă legătura dintre ei a depăşit limita unei simple amiciţii. După cum se poate observa în imaginile captate de paparazzi, Justin i-a permis Alishei să-i pună mâna pe genunchi, după care şi-au încrucişat palmele ca doi îndrăgostiţi.
Evident, tabloidele au intrat în alertă, apărând şi primele reacţii din partea apropiaţilor lui Justin Timberlake. „Nu-i nimic între ei. Lucrează împreună şi s-au întâlnit cu toată echipa pentru socializare”, a declarat una dintre surse, sub protecţia anonimatului.
Alisha Wainwright, „ispita” care ameninţă căsnicia lui Justin Timberlake, nu e o actriţă de prim rang la Hollywood, ea fiind cunoscută până în prezent în special cu rolul din serialul „Shadowhunters”.
Foto: Profimediaimages.ro
Vezi și: Selena Gomez a mărturisit că are probleme serioase de sănătate