Lavinia Pîrva, declarație de dragoste pentru Ștefan Bănică! Cum a reacționat artistul la postarea soției sale


Se iubesc de zece ani și au împreună o comoară, un băiețel, pe nume Alexandru. Sunt discreți în ceea ce privește viața personală și rar apar împreună la evenimente mondene. 


Recent, Ștefan Bănică Jr. și-a serbat ziua de naștere, iar Lavinia și-a surprins fanii de pe Instagram cu o postare emoționantă. 

Cântăreața a postat două fotografii alături de partenerul ei de viață și o declarație de dragoste. 

„Chiar dacă astăzi (n.red 18 octombrie) este aniversarea ta, eu sunt cea care în fiecare zi primește cel mai frumos cadou: iubirea, căldura și prietenia ta. La mulți ani. Te iubesc”, a scris Lavinia în dreptul imaginilor care au adunat mii de inimioare. 

A urmat o avalanșă de comentarii din partea urmăritorilor Laviniei. 

„Sunteți doi oameni sinceri, discreți și fericiți, cam rar se mai întâmplă să mai supraviețuiască o căsnicie reușită ca a voastră”;

„La mulți ani fericiți cu sănătate maximă, Ștefan! Să ai sufletul bun al tatălui tău”;

„Wow, ce dedicație frumoasă! Să fiți sănătoși și fericiți toată viața! La mulți ani, Ștefan!”;

„Mulți ani buni și fericiți împreună!”;

„Frumoșilor, să fiți fericiți și sănătoși până la adânci bătrîneți”;

„Tare mult îmi place de voi! Să vă iubiți și să vă adorați!”;

„Sunteti superbi”, sunt doar câteva dintre mesajele postate de internauți. 

Ștefan Bănică Jr., care a împlinit 56 de ani în 18 octombrie, a reacționat și el la postarea soției sale. „Te iubesc!”, i-a scris artistul Laviniei. 

Lavinia Pârva și Ștefan Bănică Jr. sunt împreună de zece ani. Cei doi s-au căsătorit în 2017, într-un cadru restrâns, în Bulgaria. Artista a devenit mămică în urmă cu patru ani, când l-a adus pe lume pe Alexandru.

Fotografii: Instagram @LaviniaPirva

  • Lavinia Pîrva, declarație de dragoste pentru Ștefan Bănică! Cum a reacționat artistul la postarea soției sale

related posts

Modifică setările cookies