Povești inedite de iubire: Ioana și Ilie Năstase! El are 72 de ani, ea e bunică la 43, dar își doresc un copil, viitor tenisman


A fost dragoste la prima vedere, pentru mine cel puțin. Și pentru ea la fel,” așa spune Ilie Năstase că a început relația lui cu Ioana, despre care dorește să fie ultima femeie din viața lui.


Între ei e o diferență de 26 de ani, dar, așa cum a declarat Ilie Năstase pentru Vorbește lumea: “Ne simțim împreună, ne plimbăm, mergem mai des la mare, eram numai noi doi pe plajă, mai făcea câte unul o poză, îi făcea ei de fapt.”

Mai mult, fostul sportiv spune că: “am vrea și o fetiță sau un băiețel. Soția mea mi-a promis că daca o sa fie fetiță, o face jucătoare de tenis. Chiar se mira că niciunul din copiii mei nu a făcut tenis.”

El o descrie pe ea drept “o lady, îmi dă liniște, stăm foarte mult împreună. Toți prietenii mei sunt îndrăgostiți de ea , inclusiv domnul Țiriac. Și asta îmi dă mie o liniște.”

Iar ea spune despre el că: „știe să cucerească o femeie, are experiență. Principala calitate e respectul față de o femeie.”

Despre primele lor interacțiuni, Ilie Năstase își amintește că: “ea nu știa cine sunt, nici eu nu știam. Eu am făcut primul pas: i-am trimis o băutură, ea mi-a spus că nu bea alcool.”

Când a cerut-o de soție, Ilie i-a dăruit Ioanei un inel de 15.000 de Euro, după care a dus-o la starea civilă. Cei doi s-au cununat în Joia Mare, la Constanța, acolo unde s-au cunoscut vara trecută. La ceremonie au fost prezenți câțiva prieteni și viitorii nași.

În ceea ce privește cununia religioasă, se pare că aceasta se prefigurează a fi pe 8 august, la malul mării, tot în amintirea primelor momente împreună. Pentru că aceasta este ziua când s-au văzut prima data. La vremea respectivă fostul tenisman se afla în proces de divorţ cu Brigitte, iar o lună mai târziu a devenit burlac şi în acte.

Până când cei doi vor avea un bebeluș, Ioana va avea un nepoțel și va deveni bunică. Teodor, fiul ei din prima căsnicie, urmează să devină tată.

FOTO: FACEBOOK IOANA NASTASE

related posts

Modifică setările cookies