Cei doi au fost împreună, în weekend, la botezul fetiței Ancăi Serea și a lui Adi Sînă și s-au purtat ca doi îndrăgostiți. Valentina Pelinel și Cristi Borcea și-au făcut un selfie și au postat imaginea pe Instagram.
Fanii s-au bucurat să îi vadă împreună și i-au felicitat pentru familia lor “superbă”. “Așa să fiți mereu, fericiți împreună cu copilașii voștri superbi”, a comentat o admiratoare a Valentinei.
Microbiștii i-au sugerat lui Cristi Borcea să se întoarcă în lumea fotbalului. “Spartane, înapoi la Dinamo!”, este unul dintre mesajele primite.
În urmă cu o săptămână, Cristi Borcea și-a văzut pentru prima dată gemenele, Indira Maria și Rania Maria. Cele două fiice ale sale, pe care le are cu Valentina Pelinel, au venit pe lume când el se afla în închisoare.
Fostul finanțator de la Dinamo a executat doar 8 luni din pedeapsa de 5 ani de detenție, pe care a primit-o în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din stațiunea Mamaia.
Primul lucru pe care îl vă face Borcea este să se implice în organizarea botezului celor două fete. Valentina Pelinel a așteptat o decizie definitivă a intanței și a sperat până în ultima clipă că soțul ei să iasă din închisoare.
Tribunalul Ilfov a susținut decizia anterioară a Judecătoriei Sectorului 4, care a stabilit că omul de afaceri își poate ispăși restul de pedeapsă în stare de libertate.