Exista doua abordari ale subiectului detoxifierii, potrivit lui Nick Teodorescu, Health Coach si creatorul Primordial, un program de wellbeing si transformare integrativa pentru corp, minte si suflet din Romania. Pe de o parte, adeptii detoxifierii empirice sustin ca organismul acumuleaza, in timp, din surse externe, diverse toxine, care, evident, mai devreme sau mai târziu, ii vor produce acestuia consecinte negative, incepând de la usoare disfunctionalitati si mergand pâna la imbolnaviri grave. Mai departe, ei sustin ca aceste toxine, care se acumuleaza in ficat, colon, rinichi, sange sau limfa, pot fi eliminate din corp apelând la solutii externe acestuia (substante, preparate, amestecuri, plante etc.).
Pe de alta parte, o mare parte a lumii medicale occidentale sustine ca detoxifierea prin intermediul acestor mijloace nu exista, nefiind posibila din punct de vedere stiintific, explicatia lor fiind faptul ca organismul ar detine propriile mecanisme extrem de complexe si eficiente pentru a realiza singur, fara niciun ajutor din afara, tot procesul de neutralizare si eliminare a toxinelor.
“Organismul uman, detine, intr-adevar, un mecanism foarte sofisticat de detoxifiere sau, mai corect spus, de filtrare, neutralizare si eliminare, in mare parte, a toxinelor introduse in corp odata cu hrana, cu apa sau alte bauturi, dar si cu aerul inspirat, existând, in acest sens, mai multi responsabili cu indeplinirea acestei sarcini extrem de complicate si de necesare: sistemul digestiv, rinichii, ficatul, plamânii, pielea si sistemul limfatic. Cheia rezolvarii acestei dispute este sa incercam sa clarificam daca si in ce masura reusesc aceste organe sa-si faca treaba cu succes si daca au sau nu nevoie de ajutor din exterior”, a subliniat Nick Teodorescu.
Potrivit acestuia, in conditii normale, naturale si firesti de viata organismul nu ar avea nevoie de niciun sprijin. Oamenii ar trai aproape de habitatul natural, s-ar hrani doar cu alimentele potrivite speciei umane, ar bea doar apa pura, de izvor, ar respira un aer curat si ar face multa miscare. In aceste conditii, organismul ar lucra in parametri optimi, iar cantitatea rezonabila de toxine care ar ajunge, totusi, in corp, ar fi neutralizata si eliminata cu usurinta.
“Din pacate, de la ideal la real este o cale lunga, in special in zilele noastre. Oamenii nu mai au nicio legatura, in marea lor majoritate, cu stilul de viata primordial. Mananca, in cantitati industriale, lucruri pe care eu le numesc, perfect justificat, non-alimente, din cauza faptului ca acestea nu sunt destinate a servi drept hrana fiintelor umane, beau tot felul de bauturi daunatoare, traiesc in medii puternic poluate si sunt mult prea sedentari. Iar in aceste conditii, bietul organism nu mai face fata. Nici sistemul digestiv, nici rinichii, nici ficatul. Iar detoxifierea naturala esueaza in mod lamentabil”, a precizat Nick Teodorescu.
Conform acestuia, multi considera ca detoxifierea ficatului nu exista, din cauza faptului ca, functional vorbind, acesta nu poate retine toxine. Acest lucru este adevarat, dar total nerelevant, datorita faptului ca, in cazul in care capacitatea de lucru a ficatului este, din cauza factorilor agresori, foarte mult diminuata, toxinele trec prin filtrul acestuia, dar scapa, in mare parte, in organism. Iar acest lucru se intâmpla iar si iar, in nenumarate rânduri, ficatul uzându-se inutil, lucrând aproape in gol, dar fara rezultatele dorite si atât de folositoare.
“Merg mai departe si intreb: oare rinichii isi mai pot face datoria de a filtra sangele de toxine, in conditiile in care acestia sunt, in permanenta, tinuti, efectiv, in foc continuu si bombardati, pâna in pragul colapsului, de un exces de factori agresori? Cu siguranta, raspunsul este unul negativ”, a mai adaugat acesta.
Potrivit lui Nick Teodorescu adevaratul proces de detoxifiere, eficienta si profunda, are loc in doua faze. Prima etapa presupune eliminarea surselor de toxine. Proteina animala, in special lactatele si carnea rosie, zaharul rafinat, organismele modificate genetic (cu precadere grâul, porumbul si soia), cerealele care contin gluten, sarea iodata, grasimile hidrogenate si partial hidrogenate, alcoolul, bauturile carbogazoase, precum si toate celelalte alimente procesate, reprezinta, toate, surse cu puternic efect toxic aspra organismului uman.
“Prin eliminarea acestor factori toxici luam presiunea pe care acestia o exercitau asupra organismului si ii dam acestuia ragazul necesar sa se odihneasca, sa se refaca si sa inceapa sa functioneze, cu eficienta, la parametri normali. In ceea ce priveste cea de-a doua faza a detoxifierii, aceasta este reprezentata de hrana adjuvanta. Dupa ce am inchis robinetul toxicitatii si am usurat organismul, a venit vremea sa ii dam acestuia si o mana de ajutor. Cum facem acest lucru? Printr-o alimentatie foarte bogata din punct de vedere nutritional, bazata pe fructe si legume (in special verdeturi), de preferat autohtone, procurate de la producatori locali de incredere sau provenite din agricultura organica. Acestea vor fi consumate de preferat crude, integrale sau sub forma de sucuri presate la rece sau smoothie-uri ”, a precizat Nick Teodorescu.
In concluzie, sustine acesta, toate preparatele si programele specializate care promit detoxifierea organismului in doar cateva zile profita de lipsa de informare corecta a oamenilor, avand efecte pozitive, in cel mai bun caz, doar pe termen foarte scurt. Realitatea este ca detoxifierea este, pur si simplu, un stil de viata, pe care oamenii il pot dobandi cu ajutorul si sub indrumarea unui profesionist in domeniu, dar pe care vor fi capabili, odata cu schimbarea obiceiurilor toxice si cu inlocuirea acestora cu unele sanatoase, sa-l continue pe cont propriu pentru tot restul vietii.