Artista de 49 de ani s-a apucat de o dietă dură, fără carbohidrați și fără zahăr, care durează zece zile în total. Iubitul ei, Alex Rodriguez, o susține și ține, împreună cu ea, aceeași cură de slăbire.
Regimul adoptat se poate să-i fi afectat însă starea de spirit a cântăreței, aceasta declarând că ”îi este foarte foame” tot timpul.
Jennifer Lopez a postat pe Instagram Stories imagini de pe banda de alergat, admițând că programul de slăbit este ”mult mai dificil decât am crezut” și spunând: ”Deci, fără carbohidrați, fără zahăr, am învățat multe despre ce poate face zahărul și trebuie să stau departe de el”.
Însă, după antrenamente, aceasta a recunoscut: ”Dar, se pare că atunci când nu consumi zahăr și nici carbohidrați, ți se face foarte, foarte foame tot timpul, așa că încercăm să identificăm niște gustări sănătoase”.
Aceasta a și postat o imagine cu gustările alese - legume, jeleu fără zahăr și ton la conservă.
JLo își dorește ca și fanii ei să i se alăture - provocându-i să adopte dieta fără zahăr și carbohidrați. Iubitul ei, A-Rod, a mărturisit și el că viața fără carbohidrați nu este ușoară: ”Azi, am mâncat ouă și avocado. Mor. Sper că voi vă simțiți mult mai bine”.