Un studiu recent desfăşurat la Universitatea din California a scos în evidenţă o serie de discrepanţe în ceea ce priveşte consumul de calorii. Se pare că deşi ne putem calcula aportul de calorii zilnice pe care le consumăm, o parte din acestea se comportă diferit atunci când sunt ingerate, scrie Daily Mail.
Textura mâncărurilor pare să aibă un aport mult mai mare în ceea ce priveşte luarea în greutate, comparativ cu consumul banalelor calorii. Deşi este cunoscut faptul că nu trebuie să consumăm mai mult de 2.000 de calorii pe zi, cercetătorii au descoperit că, în funcţie de provenienţa alimentelor, caloriile se pot manifesta diferit asupra corpului uman.
"Textura şi consistenţa unui produs alimentar influenţează practic câtă energie are nevoie corpul pentru a-l digera. Mâncarea uşoară şi cea semi-preparată necesită un efort minim pentru a putea fi digerată, aşa că vom folosi mai puţine calorii pentru acest proces. De cealaltă parte, alimentele consistente au nevoie de o mai bună masticaţie, aşa că va fi mai dificil pentru a fi digerate. Asta înseamnâ că vom folosi mai multe calorii pentru a le putea procesa", explică Rick Miller, dietetician şi purtător de cuvânt al Asociaţiei Dietetice din Marea Britanie.
Mâncarea cât mai crudă forţează organismul să depună un efort în plus pentru a o digera, iar din acest motiv alimentele cât mai crude sunt indicate spre consum deoarece consumă mai multe calorii în procesul de digestie. Este dovedit faptul că mâncarea gătită foarte bine uşurează sarcina stomacului de a o digera, prin urmare corpul se va alege cu mai multe calorii.
Experţii în alimentaţie sugerează o teorie conform căreia strămoşii noştri, care erau nevoiţi să vâneze pentru a putea mânca, ar fi inventat gătitul parţial. În acest fel ei şi-ar fi dat seama că mâncând gătit puteau alimenta corpul cu calorii mult mai repede. Rachel Carmody, cercetător de la Universitatea Harvard a demonstrat că prin gătire cartofii dulci oferă mai multe calorii consumatorului deoarece aceştia pot fi digeraţi mai repede de organism.