”Omenirea va supraviețui!”. Predicțiile unui laureat al Premiului Nobel pentru chimie


Biofizicianul Michael Levitt a câștigat Premiul Nobel pentru chimie în 2013. 


Acesta afirmă că deja se poate observa curba descendentă a coronavirusului. „Virusul este în criză și, contrar previziunilor sumbre, răspândirea acestuia se va opri”, spune biofizicianul într-un interviu pentru Calcalistech.com.

Fără să fie expert în epidemiologie, Leavitt a studiat și a comparat datele statistice din China și din restul lumii. Mai întâi, pentru China, prognozele sale s-au dovedit corecte: numărul de cazuri raportate zilnic a început să scadă încă din 7 februarie. Ulterior, același lucru s-a întâmplat și cu curba mortalității, care a început să descrească și ea începând cu 14 fenruarie.

„La un moment dat, rata de infecție a virusului în provincia Hubei începuse să crească cu 30% în fiecare zi. Nu sunt expert în gripă dar aceasta este o creștere exponențialî. Dacă ritmul s-ar fi menținut, întreaga omenire ar fi fost infectată în 90 de zile. Dar nu s-a întâmplat deloc așa. Dimpotrivă. Tendința s-a schimbat vizibil. 

Această schimbare dramatică a curbei a marcat punctul median și a permis predicția mai bună a momentului în care va încetini și, apoi, se va opri pandemia. Pe baza acestui lucru, am ajuns atunci la concluzia că situația din China se va îmbunătăți în două săptămâni, ceea ce s-a și întâmplat!”. Într-adevăr, acum există foarte puține cazuri noi de infecție în China și majoritatea provin, de fapt, din afara Chinei, aduse de diferiți călători veniți din restul lumii, de acolo de unde pandemia nu a atins încă punctul de inflexiune.

„Pe baza diminuării ratei de infecție, probabil că pandemia va dispărea din China la sfârșitul lunii martie. Dacă rata de infectare inițială s-ar fi menținut deja toată China ar fi fost infectată. În realitate, nici măcar în Wuhan și provincia Hubei nu s-a întâmplat acest lucru, populația fiind afectată de infectare în proporție de doar 3%. Chiar și pe nava de croazieră Prințesa Diamantului rata de infectare nu a depălșit 20%, ceea ce demonatrează că, de fapt, o mare parte din populație este imună în mod natural la acest virus.

Explozia cazurilor din Italia se explică prin faptul că aici procentajul populației vârstnice este mai mare și că viața socială este mai temperamentală”, a mai spus Michael Levitt.

Foto: Getty

Pe protvplus.ro, poți urmări toate emisiunile preferate, gratuit:

related posts

Modifică setările cookies