Cum să te pregătești pentru petrecerile de sărbători. Pune-ți frumusețea în valoare cu aceste 5 trucuri


Petrecerile de sărbători se apropie: de la cele de Crăciun la birou și cu prietenii, la trecerea în noul an. Nu rata aceste ocazii ca să strălucești. 


Uneori, poate fi dificil să ții cont de toți pașii necesari unei rutine de înfrumusețare, mai ales că unele pregătiri pot fi începute chiar și cu câteva săptămâni înainte. De la păr, unghii și ten, la hainele și accesoriile pe care le vei purta, îți oferim câteva sugestii, ca să nu pierzi nimic din vedere. Cu aceste pregătiri, îți poți pune frumusețea în valoare și poți intra în noul an cu mai mult optimism, încredere în tine însăți și energie. 

 

1. Pregătește-te din timp

Ca să arăți minunat la petrecerile de sărbători, e bine să dedici puțin mai mult timp rutinei tale de înfrumusețare în luna decembrie. Exfoliază-ți pielea ca să fie catifelată și folosește măști de față în funcție de nevoile tenului tău. De asemenea, nu lăsa manichiura și pedichiura pe ultimul moment. Pe de altă parte, nu e bine să te grăbești prea tare, ca să nu ai ocazia să îți strici între timp unghiile. 

 

2. Încearcă o schimbare

Ce moment mai bun să faci o mică schimbare și să testezi un look diferit decât la o petrecere de sărbători? Spre exemplu, dacă de obicei îți porți părul perfect îndreptat, ai putea încerca ceva nou. Aceeași placă de îndreptat părul poate fi folosită și ca să obții o coafură plină de volum sau onduleuri, fie că e vorba de bucle mari sau discrete, cuminți sau rebele. Același lucru e valabil și pentru machiaj. În acest caz, e bine totuși să optezi pentru un make-up festiv, mai degrabă decât unul radical diferit.

 

3. Pregătirile încep din interior

Nu subestima importanța fundației pe care construiești look-ul tău. Ca să ai o piele strălucitoare, care radiază optimism și sănătate, nu e suficient să te hidratezi și să folosești un iluminator. Îngrijirea pielii trebuie să înceapă din exterior. În luna decembrie, nu este ușor să ai o alimentație ca la carte, din cauza numeroaselor tentații. Încearcă totuși să incluzi aceste alimente care, conform Health Line, sunt esențiale pentru o piele sănătoasă și frumoasă: pește bogat în acizi grași omega 3 (somon, hering), avocado, nuci, ardei gras roșu sau verde, broccoli, roșii și ceai verde.

 

4. Alege ținute care te ajută să intri în spiritul sărbătorilor

Până la urmă, nu trebuie să uiți scopul petrecerilor. Dacă te concentrezi prea mult pe ceea ce trebuie să faci, riști ca distracția să treacă pe plan secundar. Atunci când te îmbraci, hainele pe care le-ai ales ar trebui să te ajute să intri în spiritul sărbătorilor. De la culori, la detalii, sunt mai multe aspecte de care te poți folosi ca să arăți festiv. Poți opta pentru rochii aurii, argintii sau roșii, strălucitoare sau din catifea și cu detalii precum funde sau steluțe. Bineînțeles, nu ai de ce să te limitezi la rochii. Spre exemplu, o salopetă poate fi uneori chiar mai elegantă, potrivit harpersbazar.com.

 

5. Ai grijă să nu exagerezi

E greu să nu te lași încântată de diferitele soluții pe care le ai la îndemână ca să ieși în evidență: de la o manichiură tematică, la machiaje festive și ținute superbe. Cu atât de multe moduri prin care îți poți obținute un look deosebit, devine ușor să faci prea mult. E important să prioritizezi și să alegi ce dorești să scoți în evidență. Altfel, riști să obții un look încărcat, rezervat bradului de Crăciun în această perioadă. 

Sursă foto: Shutterstock

related posts

Modifică setările cookies