Mai precis, o creștere de 4% înseamnă, de fapt, 1,43 milioane de lire sterline (în jur de două milioane de dolari).
Cu alte cuvinte, scrie Business Insider, Meghan a cheltuit de când a intrat în familia regală și până acum în jur de două milioane de dolari (vacanțe, deplasări, haine etc.)
Potrivit protocolului, cel care suportă legal aceste costuri e Prințul Charles, care e responsabil pentru întreținerea tuturor copiilor săi și a soțiilor acestora. Pop Sugar precizeză că viitorul monarh al Angliei a cheltuit anul trecut cam 3,50 milioane de lire sterline (aproape 5 milioane de dolari) pentru cei doi prinți și pentru soțiile acestora. În aceste sume nu intră, însă, și costurile pentru vizitele oficiale, care sunt suportate de Regina Elisabeta a II-a, dintr-un fond plătit de contribuabili.
Business Insider a publicat de curând o analiză în care se arată că banii de care se bucură familia regală au surse mixte. Astfel, unii vin de la contribuabili, alții din surse private, inclusiv din închirierea unor proprietăți. Prințul Charles, de exemplu, își câștigă majoritatea banilor de pe urma Ducatului Cornwall, o proprietate care e închiriată de ani buni. În ceea ce privește contribuabilii, aceștia susțin familia regală cu 65 de milioane de lire steriline pe an (adică aproximativ 90 de milioane de dolari).