Elena Udrea are voie să își vadă fetița de două ori pe zi în închisoare. Avocatul ei vrea să facă recurs


Fostul ministru se află, din 3 octombrie, într-o închisoare de femei din San Jose. 


Presa din Costa Rica, citată de publicațiile din România, scrie că Elenei Udrea i-a fost permis să își vadă fetița de două ori pe zi, deși alte deținute nu au acest drept.

Avocatul fostului ministru a revenit azi cu noi declarații și spune că nu i se pare suficient și că va face recurs pentru ca Udrea să fie din nou lângă fetița ei.

Omul de afaceri Cornel Tăbăcaru, care trăiește în Costa Rica, a declarat într-un interviu pentru un post TV că, din informațiile sale, Udrea și Bica se află în ,,aripa bună” a închisorii, după care a precizat că închisoarea ,,arată ca în Narcos” (n.r. un serial foarte popular, al cărui subiect e viața  traficanților de droguri). 

Omul de afaceri a lămurit și motivul pentru care Udrea nu a mai dorit să împartă apartamentul cu Bica (n.r. cele două au împărțit același apartament o vreme). Potrivit acestuia, conflictul dintre cele două a apărut fiindcă pe Bica o nemulțumeau aparițiile publicea ale Elenei Udrea. Cele două s-ar fi apropiat din nou doar după ce Bica a aflat despre sarcina Elenei. Tot Bica ar fi fost și cea care a dus-o pe Udrea la spital în ziua în care a născut. 

Udrea și Bica au fost reținute în baza unor mandate pe care Interpol le-a emis la cererea autorităților din România. Potrivit legii locale, cele două vor sta în arest preventiv două luni, iar în această perioadă va fi inițiată și procedura de extrădare. 

  • Elena Udrea are voie să își vadă fetița de două ori pe zi în închisoare. Avocatul ei vrea să facă recurs

related posts

Modifică setările cookies