Eva Maria s-a născut cu o lună mai devreme, în Costa Rica. Imediat după naștere, Elena Udrea a povestit experiența prin care a trecut.
Pe scurt, Elena Udrea a mers la controlul lunar, iar medicii care au consultat-o și-au dat seama că va naște prematur, așa au oprit-o în spital.
„Totul a fost pe repede înainte. Ne-a luat prin suprindere pe toţi. S-a întâmplat totul în 5 ore. Nu am avut timp de emoţii. Plus durerile de la naşterea naturală. Aproape nu înţelegeam că deja se născuse. Copilul e foarte bine, complet sănătos, avea deja peste 8 luni, cu aproape trei kilograme, 50 cm, este considerată un copil mare la vârsta lui. Eu sunt foarte bine. Nu am dormit, nu mi-e somn, sunt gata să plec acasă”, a declarat fostul politician pentru Mediafax.
Elena Udrea a născut cu asistentele.
„La patru dimineața, când eu deja nășteam, în spital nu erau decât asistentele speriate (..) Am născut total natural, pe viu. Când au venit și medicii, în cinci minute am născut”, a mărturisit femeia în vârstă de 44 de ani pentru revista Viva.
Eva-Maria va primi cetățenie de Costa Rica, iar statul costarican împiedică despărțirea mamei de copil.
Elena Udrea se află în Costa Rica din primavară. Ea are statut de refugiat politic. Elena Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare în dosarul ”Gala Bute”.