Andreea Raicu a postat pe Instagram două fotografii din cadrul ședinței foto și a reușit să-și surprindă fanii cu noua ipostază. Ea a declarat pe blogul personal că este esențial să te accepți să să te iubești așa cum ești, fără mască.
„Mă bucur că am făcut aceste poze acum, la 41 de ani, pentru că ştiu că dacă le-aş fi făcut în urmă cu câţiva ani, cu siguranţă rezultatul nu ar fi fost acesta. De ce? Pentru că la vremea respectivă nu aveam curajul necesar să mă «dezbrac» de inhibiţii, măşti şi ruşini împrumutate. Da, oricât de incredibil de crezut ar fi, şi mie mi-a fost ruşine de corpul meu şi cu cât încercam mai tare să ascund acest lucru, cu atât mai oribil mă simţeam în sinea mea, eu cu mine“. a scris vedeta pe blogul ei, unde a oferit mai multe fotografii din cadrul shootingului, realizat pentru Unica.
FOTO Dana şi Stephan Maitec/Unica
Andreea Raicu a mărturisit că a învățat să-și învingă aceste complexe, iar acum, la 41 de ani, se simte perfect în pielea ei.
„Naturalețea și încrederea sunt neprețuite și o fac pe o femeie mult mai frumoasă decât toate măștile și ideile preconcepute despre cum ar trebui să fie sau să arate. E printre puținele ședințe foto în care nu mai simțit să fiu altcineva decât sunt, nu am încercat cu tot dinadinsul să arăt sau să transmit vreun mesaj anume. Nu am mai vrut să arăt nici că sunt independența, nici că sunt puternică, nici că nu am nevoie de nimic. Am fost confortabilă cu cine sunt, cu corpul meu, fără rușinea care mă bloca de fiecare dată”, a spus ea.
„Am fost feminină și vulnerabilă. Am fost relaxată. Am fost eu.Pur si simplu m-am abandonat si fiecare poza transmite exact acea stare de vulnerabilitate si de feminitate pe care o aveam la momentul respectiv.