Beyonce a anunțat că își va lansa cel de-al șaptelea album, “Renaissance”, pe 29 iulie, iar imaginea care îi anunță apariția este una cât se poate de excentrică. Artista își promovează “renașterea” călare pe un cal holografic, acoperită doar în zonele esențiale de un "costum" sexy, creat de designerul Nusi Quero.
Fanii au reacționat pe măsură când au văzut imaginea: “Am leșinat în salonul de manichiură”, “Iubito, aveam nevoie de un avertisment înainte de o asemenea postare”, “Beyonce, ai milă de noi!”.
Cântăreața a compus acest album în perioada lockdown-ului. “Crearea acestui album mi-a permis să am un loc în care să visez și să găsesc evadare într-o perioadă înfricoșătoare pentru lume. Mi-a permis să mă simt libera și aventurosa într-o perioadă în care nimic altceva nu se mișca. Intenția mea a fost să creez un loc sigur, un loc fără judecată. Un loc în care să fii liber de perfecționism și de gândire excesivă. Un loc în care să țipi, să te eliberezi, să simți libertatea. A fost o călătorie frumoasă de explorare. Sper că veți găși bucurie în această muzică”, a scris Beyonce pe Instagram.
Sursa foto: INSTAGRAM/GETTY IMAGES