Pandemia, dar și venirea pe lume a Carolinei, fiica lui Catrinel Menghia (cunoscută în străinătate cu numele de Catrinel Marlon) le-a apropiat și mai mult pe cele două surori. De când a devenit mătușă, Lorena nu-și mai încape în piele de fericire și postează deseori imagini cu frumoasa nepoțică pe contul de Instagram.
Și Catrinel e activă pe contul de socializare, unde a postat în ultima perioadă mai multe imagini de pe platoul de filmare, semn că lucrează la un nou proiect în Italia. Sora sa se află la Roma și o însoțește la filmări, având cel mai probabil rolul de bonă pentru micuța Caroline Leon.
Zilele trecute, Catrinel a postat o fotografie în care se distrează cu sora sa în bucătărie. Cele două pregătesc ceva de mâncare, iar la final au savurat preparatele gătite alături de Pablo, cățelul familiei.
Catrinel și Lorena seamănă perfect: au siluete de fotomodel, culoarea și lungimea părului sunt identice și au același zâmbet perfect. Actrița are peste 1 milion de fani pe contul de Instagram, iar imaginile cu cele două surori au adunat sute de comentarii.
Mai multe imagini cu surorile Menghia în galeria foto de mai jos
Catrinel este actriță și fotomodel, iar Lorena este fostă sportivă de performanță
În timp ce Catrinel este un model de succes, ce acum se dedică actoriei, Lorena este fostă sportivă de performanță. În 2005, Lorena a fost campioană națională la săritura în înălțime, dar a avut rezultate notabile și la triplusalt. În 2017, sora mai mică a lui Catrinel s-a retras din sport și a devenit antrenor personal. De mai bine de un an a pus pe picioare o afacere cu gustări vegane și suplimente nutritive pentru sportivi. Ea are o rețea de magazine “Magu Foods” în New York, Calabasas și Malibu.
Fotografii: Instagram
Vezi și VIDEO: FERMA. În Plus, episodul 25: Monica Munteanu, dezvăluiri în exclusivitate despre George Piștereanu