Cătălin Botezatu este unul dintre cei mai cunoscuți designeri din România. Acesta a construit o carieră impresionantă în domeniul modei, lucru care i-a permis să trăiască o viață plină de lux, opulență și petreceri exclusiviste. Cu toate că are parte de un succes incredibil în domeniul său de interes, Cătălin Botezatu nu stă departe de medici. Recent, el s-a confruntat cu probleme destul de grave de sănătate, care l-au adus pe patul de spital.
Cătălin Botezatu a explicat faptul că are probleme la pancreas, ba mai mult, este vorba despre o pacreatită acută pe care a descoperit-o în urmă cu o lună. În acest moment, designerul de modă urmează un tratament care nu îi permite să consume alcool sau dulciuri.
„Cu inima stau bine, am fost ușor bolnav acum vreo lună. Am făcut o mică pancreatită acută, pentru prima oară în viața mea țin regim, că nu țin de obicei regim și sunt disperat de atâta piure, salate, focacia, că asta pot să mănânc, și de apă plată. Adio băuturi alcoolice sau șampanii și prăjituri, asta e, unii sunt norocoși, dar sunt ok. O perioadă mai lungă trebuie să țin regimul, oricum primele două luni sunt mai grele, a trecut o lună”, a declarat el pentru viva.ro.
Se pare că problema de la pancreas a descoperit-o în momentul în care a simțit o durere puternică în zona abdomenului. Cătălin Botezatu se afla la aeroportul din Timișoara în acele momente.
„Veneam de la Monaco și am aterizat pe aeroportul din Timișoara și acolo mi s-a întâmplat. M-am confruntat cu o durere groaznică la nivelul abdomenului și bineînțeles al pancreasului. A fost spontană”, a mai spus el pentru sursa citată.
Sursă foto: Cătălin Botezatu/Instagram