Pentru ego.ro a vorbit despre apatamentele pe care le are la mare, despre probleme, dar și despre beneficii:
„Am avut mai multe probleme. Au mai și furat turiștii, dar am recuperat ce au furat. Unul dintre ele a luat foc anul trecut, mi-a dat fratele meu foc din greșeală.
Probleme o să tot apară. Acum a plecat cineva, și-a cerut scuze pentru că s-a rupt canapeaua într-un colț, a zis că plătește. I-am zis – Nu plătiți nimic, lăsați că reparăm!
În fiecare an am băgat bani. Am mai adus câte un tablou, lenjerii noi, am mai pus niște polițe la paturi. Le îmbunătățesc de la an la an, nu le las așa. Ele sunt noi și sunt drăguțe, vreau să îmi păstrez cota. Oamenii sunt mulțumiți, nu am avut reclamații sau ceva.”
În ceea ce privește prețurile cerute, a spus:
„Am scăzut față de 2020 cu 100 de lei chiar. Acum, de exemplu, este 150 de lei pe noapte un apartament. Nu găsești nicăieri. În vârf, adică în iulie și august, eu le las la 350 de lei pe noapte.
Vecinii mei cu același apartament le dau cu 500 de lei, 600, 700. Iulie și august merg cel mai bine, e atât de aglomerat că toată lumea dublează prețul. Eu le-am lăsat tot la 350 de lei, ca să vină, să se umple.
Deja am trei sferturi de vară rezervate, asta am și vrut, să scap de stres pentru că vara am concerte. Nu mai am timp de cazări, vreau să le fac de pe acum.”
FOTO: MIHAI TRĂISTARIU INSTAGRAM
Vezi și video: