Mihai Trăistariu, probleme după ce a închiriat apartamentele din Mamaia Nord


După vacanța scurtă prilejuită de 1 mai, Mihai Trăistariu e extrem de dezamăgit. 
 


Și-a găsit apartamentele din Mamaia Nord cu multe probleme lăsate în urmă de turiști. Pe rețele de socializare, artistul a povestit, alături de fotografii pe care le vedeți în GALERIA FOTO.
 
„Au plecat turiștii sosiți de 1 Mai, la apartamentele mele din Mamaia Nord și camerista mi-a trimis poze cu «stricăciunile din acest weekend». N-am visat vreodată să mă fac hotelier, însă iată-mă cazând turiști de pretutindeni. După doar 4 zile de stat la cele 6 apartamente, daunele sunt următoarele și vă spun că stricăciunile sunt pe bune!

1. La unul din apartamente au rupt capul de duș. De rușine, au lăsat pe masă 27 de lei și-o sticlă de vin roșu. Pentru reparații probabil, sau ca să-i iert. I-am iertat. Se mai întâmplă.

2. La un alt apartament, au rupt suportul de la hârtia igienică. Nu-i nimic! Îl lipim cu SuperGlue.

3. La un alt apartament, doamna căreia i-a venit ciclul nu și-a pus pampers. Nu-i nimic! Cumpărăm altă pilotă.

4. La un alt apartament, nu mai merge telecomanda de aer condiționat. Am schimbat bateriile și nimic. Probabil, au izbit-o de pereți când s-au bătut. Nu-i nimic. Cumpărăm alta.

În concluzie: păi, nu-ți vine să te lași de turism ?! Nu-mi vine ! Tot înainte!” a declarat artistul.
 
Mihai Trăistariu oferă și câteva sfaturi pentru persoanele care doresc să investească în apartamente la mare și să le închirieze:
 
„Hai să vă zic un secret! E al 4-lea an când închiriez apartamentele de la malul mării. Și am învățat din mers un mega lucru: 

Nu cazați copii fără părinți! Fugiți de ei cât puteți! Distrug tot! Sunt iresponsabili și nu le pasă de nimic! De 1 mai, la mare, au venit doar tineri de pretutindeni. La cluburile din Mamaia. Se îmbată, se droghează și distrug tot. Maaare distracție pe capul lor, ce să zic! În schimb, familiile cu copii sunt perfecte. Lasă totul ca la carte, uneori fac și curat la plecare, deși nu e nevoie, pentru că avem cameristă.

Învățăm din greșeli! Astea, totuși, sunt lucruri relativ minore! Mulțumesc lui Dumnezeu că n-am avut deocamdată situații mai grave! Asta e, reparăm! Nu luăm pe mere ce dăm pe pere, în concluzie. Și, totuși, vreau un hotel! Și o să-l am”.
 
 
Vezi cum a ilustrat artistul problemele găsite în apartamente în GALERIA FOTO

Vezi și: 

  • Mihai Trăistariu, probleme după ce a închiriat apartamentele din Mamaia Nord

related posts

Modifică setările cookies