Kylie Jenner iubește extravaganțele, așa că bradul ei de Crăciun nu putea fi altfel decât impresionant. Vedeta în vârstă de 21 de ani și-a arătat pomul din aur, care domină casa, pe contul ei de Instagram.
Bradul înalt de 6 metri are ramuri de aur și este decoart cu globuri, multe luminițe și are chiar și suportul învelit în aur.
"Mulțumesc @jeffleatham și echipa pentru niciodată nu mă dezamăgesc atunci când vine vorba despre magia Crăciunului.", a adaugat ea, menționând numele designerului floral celebru, care se ocupă de instalațiile sezoniere glam din hotelurile Four Seasons din întreaga lume.
"În dormitor am un brad neon. Practic, am brazi peste tot, prin casă, anul acesta", a spus ea, într-un story pe Instagram.
Crăciunul acesta va fi cu siguranță unul special pentru Kylie și iubitul ei, Travis Scott. Vor sărbători împreună cu fiica lor în vârstă de 10 luni, Stormi. Într-un alt story de pe Instagram, proapăta mămică a surprins-o pe Stormi, pe care o ține în brațe, reflectându-se într-un glob auriu.