Imediat ce a împlinit 37 de ani, Adelina Pestrițu a decis să facă o schimbare majoră în viața ei, de ordin estetic. La aproximativ zece ani de când a apelat la o augmentare mamară, vedeta a decis să renunțe la silicoane, în favoarea unul look natural.
Schimbarea a fost anunțată pe rețelele de socializare după câteva zile de când a fost făcută, iar urmăritorii eu au complimentat-o imediat, punctând că arată mult mai bine și mult mai întinerită.
Adelina Pestrițu își ține fanii la curent și în ceea ce privește acest aspect și, de curând, le-a mărturisit că recuperarea decurge extrem de bine și chiar reușește să facă anumite progrese.
În curând, fosta prezentatoare de televiziune va putea să se apuce, din nou, de sport, iar vindecarea are loc atât de rapid, încât, ce îi mai rămâne de făcut este să diminueze cicatricile rămase în urma operației.
„Status despre intervenție: am voie să dorm pe o parte; în două săptămâni mă pot reapuca de sport, însă pot lucra doar partea de jos, fără să ridic greutăți sau brațele; recuperarea decurge foarte bine, țesutul se reface mult mai repede decât ne așteptam; în curând voi putea purta și altceva în afară de bustiere. Următorul pas: diminuarea cicatricilor (care oricum abia se văd) prin aplicarea zilnică a unei creme speciale”, a povestit Adelina, pe contul ei de Instagram.
În anul 2016, Adelina Pestrițu a recunoscut că și-a pus silicoane, punctând faptul că nu vrea să ascundă acest aspect care, deși este unul controversat pentru multe persoane, nu o oprește din a fi sinceră și asumată.
Sursa foto: Instagram