Fosta prezentatoare TV a mărturisit că revine în țară ori de câte ori are ocazia și se implică în foarte multe proiecte umanitare.
“Sunt, ca toți românii plecați, cu rădăcinile deja prinse în altă parte, dar cu sufletul mereu conectat la țara mea. De aici și preocuparea constantă de a ajuta în fel și chip, prin fundația mea, cu campanii personale, cu ajutoare de la prietenii de aici… Am câteva realizări la acest capitol umanitar de care-s foarte mândră”, a povestit Mihaela pentru Viva.
Vedeta a făcut mărturisiri și despre cel mai dureros moment din viața ei, acela în care și-a pierdut tatăl.
"Am avut câteva (n.r. momentele grele), iar primul pe listă a fost pierderea tatălui meu grozav. Un cancer nedrept și nemilos l-a luat prea devreme și nici azi nu pot să mă gândesc la el fără lacrimi în ochi. Nimic altceva n-a fost mai dureros, în nicio altă situație nu m-am simțit mai neputincioasă, cu faima, banii sau succesul profesional la un loc, cum spui tu. Egale cu zero în fața morții. De aceea zic... viața e făcută să o trăim la maximum, după cum ne place, după cum ne strigă inima, nu restul lumii", a declarat Mihaela Rădulescu potrivit sursei menționate mai sus.
Fosta prezentatoare TV a vorbit și despre relația specială pe care o are cu fiul ei, Ayan. Mihaela a mărturisit că “am fost ACOLO pentru el, all the way” și de multe ori a renunțat la proiecte profesionale pentru a fi alături de băiatul ei.
Mihaela Rădulescu s-a stabilit la Monaco de câțiva ani. Vedeta trăiește o frumoasă poveste de iubire alături de Felix Baumgartner.
Fotografii: Instagram