Paige concurează cu succes în Ultimate Fighting Championships (UFC), la categoria ei de greutate aflându-se în prezent pe locul 14. De asemenea, calitățile fizice au propulsat-o ca un sex-simbol peste Ocean, ea fiind tot mai des solicitată pentru diverse pictoriale sexy.
GALERIA FOTO MAI JOS
„Am fost șocată când m-au sunat cei de la Sports Illustrated și mi-au propus să pozez pentru magazinul lor. Întotdeauna mi-am dorit să arăt lumii și fanilor UFC că poți fii frumoasă și rea în același timp. Ei bine, a venit momentul să strălucesc”, a declarat Paige Vanzant înainte de incendiara ședință fotă făcută pe plajele mexicane de la Puerto Vallarta. VanZant a călcat astfel pe urmele mult mai cunoscutei Ronda Rousey (32 de ani), ultima luptătoare de top care a pozat provocator în paginile Sports Illustrated.
Paige VanZant a explicat și felul în care a reușit să pună una lângă alta două pasiuni aparent fără nici o legătură, modelling-ul și sportul de contact. „Când eram mică, aveam multe aspirații, îmi doream să fiu ciclistă profesionistă, dansatoare, pompier sau model. Apoi, am apărut în câteva reclame pentru firme de haine și am descoperit această plăcere. Apariția în Sports Illustrated e însă apogeul carierei mele ca model”, a spus americanca. „Luptele au fost cele care m-au găsit pe mine, nu mi-am dorit neapărat să fac asta. Am intrat o dată într-o sală și mi-am dat seama că acolo e casa mea. Totul a început când aveam 18 ani. E cel mai minunat sentiment din lume să te antrenezi zi de zi, să faci sacrificii pentru ca apoi să ți se ridice mâna pe ring în semn de victorie”, a completat Paige.
Anul trecut, VanZant a recunoscut că a apelat la implanturi cu silicon pentru a deveni mai atrăgătoare. „Sunt femeie și totdeauna mi-am dorit să am sâni mari. N-a fost să fie, așa că i-am cumpărat”, a precizat tânăra sportivă. Din septembrie 2018, Paige e căsătorită cu Austin Vanderford, la rândul său un luptător, în circuitul MMA.