Gigi Hadid, arestată și amendată pentru deținerea de droguri
Recent, Gigi Hadid a fost arestată în Insulele Cayman, după ce în bagajul ei s-au găsit droguri, potrivit BBC. Tânăra în vârstă de 28 de ani și prietena ei au fost reținute după ce bagajele lor au fost percheziționate la sosirea cu un avion privat pentru o vacanță, pe 10 iulie, în Insulele Cayman.
Reprezentantul lui Gigi Hadid a declarat că marijuana a fost cumpărată legal în New York „cu o licență medicală”. „De asemenea, este legal pentru uz medical în Grand Cayman din 2017. Cazierul ei rămâne curat și s-a bucurat de restul timpului petrecut pe insulă”, au precizat reprezentanții modelului într-o declarație transmisă agenției de presă PA.
Potrivit Serviciului vamal și de control al frontierelor din Insulele Cayman, Hadid și prietena sa Leah McCarthy au fost arestate pentru „import de marijuana și import de ustensile folosite pentru consumul de marijuana”.
Era o cantitate mică, aparent pentru consum personal, a adăugat agenția. Cele două au fost duse la un centru de detenție și eliberate pe cauțiune, a relatat ziarul local Cayman Marl Road. Două zile mai târziu, ele au apărut la tribunalul din Insulele Cayman, unde au fost amendate cu câte 1.000 de dolari din Insulele Cayman (1.200 de dolari americani; 920 de lire sterline). În ciuda acestui lucru, modelul a părut să se bucure în continuare de vacanță, ba chiar a postat și un mesaj pentru fanii ei, pe Instagram.
„Totul este bine când se termină cu bine”, le-a spus ea urmăritorilor ei de pe Instagram marți, postând fotografii din escapada de pe plajă.
Sursă foto: Instagram