Yolanda se gândește să depună plângere le poliție după pe Malik ar fi agresat-o fizic. Cântărețul, care are o fetiță cu Gigi Hadid, a răspuns acuzațiilor pe Tweeter, precizând că între ei nu a avut loc decât un schimb de replici dure.
“Neg categoric că am lovit-o pe Yolanda Hadid și, de dragul fiicei mele, refuz să dau alte detalii. Sper că Yolanda își va reconsidera acuzațiile false și va soluționa aceste probleme de familie în privat”, a spus Malik pe Tweeter.
Un apropiat al lui Gigi Hadid a declarat pentru E! că acum principala ei preocupare este să își crească fiica și că are nevoie de respectarea intimității.
Malik a dat de înțeles că cearta dintre el și Yolanda ar fi pornit din cauza că încerca să “creeze un spațiu sigur” pentru fiica sa în vârstă de un an. Deși s-au despărțit, Gigi și Zayn s-au înțeles să o crească pe micuța împreună.
“Aceasta ar trebui să fie o chestiune privată, dar se pare că deocamdată există dezbinare. În ciuda eforturilor mele de crea un mediu familial pașnic, care să-mi permită să-mi cresc fiica așa cum merită, cineva a „suflat” asta presei”, a spus Malik.
Sursa foto: GETTY IMAGES, PROFIMEDIA
Întrebarea Mesei Rotunde cu Gabi Szabo - În politica, atunci când ?i se spune "da" , e "nu"