La fel ca multe alte mămici, Gina Pistol s-a confruntat cu depresia postnatală. Aceasta a recunocut că a fost extrem de afectată de ceea ce i s-a întâmplat, iar lucrurile s-au agravat în momentul în care s-a îmbolnăvit.
După două episode de Covid și după un burn out care a dat cu ea „de toți pereții”, a înțeles că trebuie să dea un pas înapoi și să își permit să se liniștească. Soția lui Smiley s-a concentrate pe campaniile pe care le are în mediul online, dar și pe fiica ei, căreia îi dedică întreaga atenție.
„Anul trecut am realizat cât de fragili suntem, de fapt. Așadar, am simțit nevoia să pun stop, nevoia să mă ocup puțin de mine și să mă adun (…) Încă nu am reușit să îmi revin 100%, dar încerc să am mai multă grijă de mine”, a spus Gina Pistol, conform Viva.
Fosta prezentatoare a recunoscut de multe ori că este o persoană sensibilă și că este afectată de unele lucruri mai puțin frumoase care i se întâmplă, dar trebuie să treacă peste atât pentru ea, cât și pentru Smiley și pentru fiica lor, Josephine.
Unul dintre cele mai grele momente de care a avut parte a fost în urmă cu doar câteva luni, când, fără să vrea, a postat o fotografie cu fața fiicei sale, în mediul online. Atât ea, cât și Smiley au declarat că o vor arăta pe fiica lor în momentul în care ea își va dori acets lucru, deoarece este prea mică și nu se știe care vor fi consecințele acestei acțiuni.
Sursa foto: Instagram