Acum, cea mai mare dintre surorile Kardashian nu vrea să se oprească aici și își mai dorește încă un copil. Însă, din cauza vârstei și a problemelor de sănătate, ea și soțul ei vor să apeleze la o mamă surogat.
Kourtney, în vârstă de 44 de ani, a suferit o operație de urgență, în ultimul trimestru de sarcină, pentru ca viața fiului ei să fie salvată. Deoarece, din cauza problemelor de sănătate, cele două surori mai mici ale sale, Kim și Khloe, au apelat la mame surogat, ea ia aceeași variantă în calcul.
„Kourt a avut o sarcină dificilă cu Rocky. Ea și Travis se simt mai mult decât binecuvântați pentru cum au decurs lucrurile. A fost un moment greu, dar toată lumea este sănătoasă și fericită și i-a făcut să își dorească mai mulți copii împreună.
Sarcina a pus la încercare iubirea lor în așa fel încât a devenit și mai puternică decât era. Au discutat despre a încerca să mai facă un copil, dar, de data asta, ar vrea să încerce cu o mamă surogat. Este o conversație ce are loc constant între ei”, au spus surse apropiate acestora, conform Daily Mail.
Înainte de a rămâne însărcinată pe cale naturală, Kourteny Kardashian a încercat să facă fertilizare in vitro, dar rezultatele au fost negative. Prin urmare, au decis să ia o pauză de la aceste proceduri și să încerce, din nou, pe cale naturală.
Sursa foto: Instagram