Barack și Michelle Obama au un motiv important pentru a sărbători. Cei doi au împlinit nu mai puțin de 29 de ani de mariaj, iar iubirea lor pare să fie mai puternică ca oricând. Barack nu ezită să îi declare iubirea ori de câte ori are ocazia și, chiar și după atâția ani, o consideră pe Michelle nu doar dragostea vieții sale, ci și cea mai bună prietenă.
Fostul președinte american nu a făcut o excepție nici la această aniversare și a scris pe pagina personală al unui cont de socializare un mesaj emoționant. „La mulți ani, Michelle! În ultimii 29 de ani, am îndrăgit faptul că i-ai lăsat pe oameni să te cunoască nu doar ca o fată din South Side, ci ca o mamă, avocat, scriitoare, Primă Doamnă și cea mai bună prietenă a mea. Nu îmi imaginez viața fără tine", a fost mesajul lui Barack.
Cum s-au cunoscut Michelle și Barack Obama
Fostul președinte al Statelor Unite ale Americii a cunoscut-o pe cea care avea să-i devenă soție când Michelle lucra ca asociat în cadrul firmei de avocatură: Sidley Austin. În anul 1989, Michelle a primit sarcina de a fi mentorul unui student, venit în practică de la Harvard, pe nume Barack Obama.
Sursă foto: Gettyimages
Vezi și: Share în bucate cu Alex Petricean - Scovergi cu avocado, prune sau cașcaval afumat