O altă pasiune la care Regina Elisabeta nu a renunțat a fost colecționarea de timbre, pasiune care i-a rotunjit considerabil veniturile. Potrivit The Telegrapf, colecția de timbre a reginei i-ar fi adus până la o sută de milioane de lire sterline.
Se pare că suma s-ar fi datorat unor timbre rare în posesia cărora intrase Regina Elisabeta a II-a. Printre acestea se numără un timbru Mauritius din anul 1847, în valoare de două milioane de lire sterline.Timbrul aparținuse regelui George al V-lea, care fusese achiziționat în anul 1904, pentru suma de 1.450 de lire sterline, echivalentul a 60.000 de lire, în prezent.
Colecția Reginei Elisabeta a II-a se regăsește în 200 de casete și în 300 de albume, toate fiind păstrate într-un seif, în Palatul St. James. Pasiunea pentru timbre s-a moștenit din generație în generație, iar, în momentul în care a preluat-o, a decis să vândă unele timbre vechi, iar banii câștigați au fost folosiți, pentru a cumpăra unele noi.
Cele două sute de exemplare pe care le-a vândut i-au adus suma de 750.000 de lire sterline, iar 250.000 de lire au cumpărat un set unic de 10 Penny Blacks.
Pasiunea pentru timbre a suveranului britanici a început odată cu Prințul Alfred, al doilea fiu al Reginei Victoria, în anul 1864, ajungând până la Regina Elisabeta a II-a, care s-a stins din viață în anul 2022.
Sursa foto: