Rihanna, cină romantică cu ASAP Rocky, de ziua ei de naștere. A purtat o rochie extrem de scurtă și și-a etalat burtica de gravidă


Rihanna a împlinit 35 de ani pe 20 februarie și a sărbătorit momentul alături de partenerul ei, Asap Rocky. Cei doi au ieșit la cină, la un restaurant din Santa Monica, iar cântăreața a impresionat cu ținuta purtata.


Însărcinată pentru a doua oară, Rihanna a optat pentru o ținută mai cuminte de data aceasta, în comparație cu prima sarcină, pe care o etala în cele mai sumare și decupate articole vestimentare. Îmbrăcată într-o rochie albă, scurtă, cu decolteu adânc, care îi lasă la vedere lenjeria intimă, Rihanna a dus ținuta la un alt nivel cu ajutorul hainei de piele, pe care o purta pe umari și accesorii.

Deși ușor timidă, burtica de gravidă i s-a văzut datorită rochiei mulate, iar fotoreporterii au fotografiat-o din toate unghiurile.

În ceea ce-l privește pe Asap Rocky, rapperul a ales o ținută mai lejeră, formată din pantaloni largi, un pulover albastru, o căciulă și pantofi cu platformă.

Ieșirea Rihannei vine la puțin timp după ce și-a șocat fanii cu apariția de la Super Bowl, unde, nu doar că a cântat după o pauză îndelungată, dar a și dat vestea că este însărcinată pentru a doua oară, la 9 luni după ce a născut un băiețel. Îmbrăcată într-o ținută roșie, cântăreața a dezvăluit discret că este însărcinată când și-a descheiat salopeta și s-a mângâiat pe pântec. 

De același mod relaxat de a-și anunța sarcina s-a folosit și prima oară, când a apărut pe străzile din New York într-o ținută extravagantă, cu burta de gravidă la vedere și i-a lăsat pe paparazzi să-și facă treaba.

Sursă foto: Getty, Profimedia

Vezi și:

  • Rihanna, cină romantică cu ASAP Rocky, de ziua ei de naștere. A purtat o rochie extrem de scurtă și și-a etalat burtica de gravidă

related posts

Modifică setările cookies