De data aceasta, Rihanna i-a luat chiar și pe cei mai înfocați fani ai ei prin surprindere. Artista și-a făcut apariția la prezentarea noii colecții Dior, din cadrul Paris Fashion Week, într-o ținută sexy. Practic, Rihanna a venit în lenjerie intimă, cu un fel de “rochie” total transparentă pe deasupra.
Cântăreața și-a completat look-ul cu o pereche de cizme înalte lăcuite, cu un trench de piele și bijuterii opulente.
“Acum chiar forțez ideea de a fi sexy. Când femeile rămân însărcinate, societatea tinde să le facă să își dorească să se ascundă, să nu mai fie sexy… chipurile nu mai sunt sexy în perioada asta…Dar eu nu cred în mizeria asta! Așa că încerc lucruri pe care înainte să rămân însărcinată poate că nu aș fi avut curaj să le port. Cu cât sunt mai mici, cu cât au mai multe decupaje - cu atât mai bine!”, a explicat artista.