În momentul când aceasta l-a văzut pe copil, Viorica Dăncilă a luat decizia de a-l adopta.
“Eram inginer la Videle (…) una dintre colege era centralistă și vorbise cu cineva de la spital și mi-a spus că este un copil abandonat la spital și că plânge foarte tare și că nu are nici lapte nici scutece.
Totul se întâmpla în 1990, imediat după Revoluție. Am vorbit cu ea să îi ducem niște lapte, niște scutece, am mers pe la ora 09:00. L-am văzut pe Victor, plângea foarte tare și în momentul ala mi-am dat seama că eu nu pot să îl las acolo.
Țipătul lui era de fapt un strigăt de ajutor. El era singur și avea nevoie de cineva care efectiv să îi fie alături și să îi ofere iubire. M-am întors acasă și i-am spus soțului meu de pasul pe care voiam să-l fac.
Nu a fost ușor, aveam 26 de ani, eram și noi la început de drum, aveam un apartament în care era mobilată doar o cameră.
Nu pot să spun că eram în postura de a adopta un copil. Puteam să avem noi un copil.”, a declarat Viorica Dăncilă în cadrul emisiunii În oglindă.
Rememorând ziua în care l-a luat acasă pe Victor, Viorica Dăncilă mărturisește că este cel mai bun lucru pe care l-a făcut vreodată.
“Este foarte greu să iei o astfel de decizie”
“Este greu să iei o astfel de decizie, mai ales că atunci nu exista atâta aparatură să vezi dacă copilul are probleme de sănătate, nu exista un consult riguros, dar am venit foarte hotărâtă și i-am spus soțului meu. El a crezut că este o decizie de moment.
L-am luat a doua zi, l-am văzut pe Victor, a treia zi m-am internat cu Victor în spital pentru că trebuia să învăț să am grijă de el, să îi dau să mănânce, să îl schimb, să mi-l apropii, să știu ce să fac dacă copilul are o problemă și apoi l-am luat acasă (…) Victor a devenit universul nostru”, a mai povestit Viorica Dăncilă.
Viorica Dăncilă, criticată pentru adopția fiului ei, Victor
Fostul premier a dezvăluit cât de afectată a fost familia sa în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, când în spaţiul public au apărut multe zvonuri şi acuzaţii privind modul în care l-a adoptat pe Victor.
Viorica Dăncilă respinge acuzațiile că nu ar fi respectat legea la adopția fiului său.
“Ceea ce pentru mine a fost extraordinar de urât, a fost nu faptul că au vorbit de adopție, este un lucru pe care l-aș face oricând, îmi iubesc enorm de mult copilul, dar modul în care au ridicat această problemă… au spus că am cumpărat un copil. Cât de jos poți să ajungi ca să faci referire la un aspect atât de urât?
Îmi este foarte greu de înțeles, pentru că eu am parcurs toate etapele legale. Fiul meu a fost abandonat în spital deci nu puteam să îmi cumpăr un copil. Au fost făcute pentru a răni, pentru a aduce în spațiul public anumite acuzații.
Atunci când ești un om corect (…) trebuie cineva să găsească anumite lucruri urâte prin care să te pună la colț, dar aici se ridică o întrebare? Eu mi-am asumat această luptă, această luptă trebuia dusă cu mine”, a mai precizat Viorica Dăncilă.
Captură video