Dăncilă va locui în fosta casă a lui Mihai Bujor Sion, un apropiat al lui Ion Iliescu. Ea va fi vecină cu fostul președinte Traian Băsescu, dar și cu actualul președinte Klaus Iohannis.
Locuinţa este situată în strada Nikolai Gogol. Până în momentul acestei știri nu se cunosc și alte detalii precum motivul pentru care Premierul a decis să accepte o vilă de protocol.
Premierul a fost în atenția presei și la finalul anului trecut, atunci când a făcut câteva declarații inedite într-o emisiune TV.
„Am participat cu soţul meu decât la evenimentele în care se impunea acest lucru.”, și-a explicat Premierul discreția pe care a adoptat-o până acum în ceea ce privește viața sa de familie.
„Am intrat în politică cu gândul de a face lucruri bune. [...] Viaţa mi s-a schimbat de când am preluat funcţia de Premier pentru că am stat mai puţin cu familia.”, a declarat atunci Dăncilă.
Dăncilă a mai vorbit, în aceeași emisiune, și despre alte sacrificii pe care le cere funcția de Premier al României. „Nu mai am timp să gătesc de când am devenit Premier.”, a spus ea.
Vezi pe protvplus.ro și:
Șeful Executivului a adăugat că gătește cu mare drag sarmale și ciorbe, menționând că punctul ei slab e cozonacul, care nu îi iese niciodată, prin urmare, spune ea, a renunțat să-l mai pregătească.
„Pentru mine a fost un eşec. Alte prăjituri îmi ies, dar la cozonac nu mă pricep.”, a precizat ea.
De asemenea, Premierul a continuat seria dezvăluirilor inedite spunând că între ea și soțul ei „nu a fost dragoste la prima vedere" și că admirația reciprocă a fost cea care i-a făcut să ia în considerare ipoteza unei posibile relații. Dăncilă a spus că s-au cunoscut pe când era elevă, iar el student.
Șeful Executivului a mai spus că, dacă nu ar fi devenit Premier, ar fi continuat să fie inginer. Dăncilă a precizat că nu s-a gândit încă ce vrea să facă după ce nu va mai ocupa această funcție.