Berbec
Astăzi, ai intuiție și inspirație în luarea unor decizii radicale din punct de vedere profesional. Este un moment potrivit să schimbi direcția profesională, pentru că ești susținută și din astral. Ai minte clară și pragmatică și dacă șefii îți vor impune să te ocupi de ceva ce nu intră în responsabilitatea ta, s-ar putea să accepți o ofertă venită de la un alt angajator.
Taur
Posibil, astăzi, să ajungi la niște concluzii în chestiuni de pregătire profesională, călătorii, relații cu străinătatea și de principii. Situația financiară se poate îmbunătăți, grație unor discuții cu angajatorii. De asemenea, în planul afectiv te confrunți cu un conflict interior. Deși ai nevoie de siguranță, vei deschide niște dialoguri în cuplu, pentru lămurirea unor chestiuni, care te frământă de mai mult timp.
Gemeni
Conjuncția care se formează astăzi între Mercur, guvernatorul tău, și Pluton, planeta transformărilor profunde, din casa avantajelor financiare și a intimității, îți aduce inspirație în chestiuni financiare sau în ce privește reconectarea cu partenerul de cuplu. Posibil să te gândești de ce resurse ai nevoie pentru a face o schimbare radicală în planul profesional, care implică și perfecționarea într-un domeniu.
Rac
Conjuncția lui Mercur cu Pluton, care se formează astăzi în zodia Capricorn, anunță o perioadă bună pentru declararea sentimentelor sau poate dorești să cucerești pe cineva. Se pot lua decizii în cuplu sau să-ți asumi angajamente de viitor. Dacă ești singură, ai șansa să întâlnești o persoană cu care să începi o relație pe termen lung.
Leu
Contextul astral de astăzi te ajută să-ți dai seama ce anume îți lipsește într-un proiect profesional. Totodată, găsești argumente să-ți susții anumite idei și propuneri în sarcinile și activitățile zilnice. Poți negocia salariul sau primi oferte de job. Din punct de vedere al sănătății, pentru se activează și acest domeniu, este posibil să ai niște conștientizări și să începi un stil de viață sănătos, să lași în urmă anumite obiceiuri nesănătoase.
Fecioară
Contextul astral de astăzi te vizează în mod direct, pentru că Mercur, guvernatorul tău, formează un aspect de conjuncție cu Pluton, planeta transformărilor, în casa asociată iubirii, aventurilor romantice și valorificării unui talent. Așadar, au loc clarificări în relația sentimentală sau găsești modalități să cucerești pe cineva. Dacă faci parte dintr-un cuplu mai vechi, au loc discuții despre următorul nivel al relației, iar dacă ești singură, ai oportunitatea să întâlnești pe cineva la un drum scurt. Decizii importante pot avea loc și într-un proiect sau o activitate independentă.
Balanță
Contextul astral de astăzi te ajută să-ți organizezi spațiul de locuit, să iei decizii privind o reamenajare sau achiziționarea unor bunuri de o valoare mai mare. De asemenea, conjuncția care se formează între Mercur, astrul comunicării, și Pluton, te ajută să iei decizii într-o chestiune de familie, administrarea unui imobil sau a patrimoniului. Poți să clarifici cu unii membri niște chestiuni legate de casă sau familie.
Scorpion
Contextul astral de astăzi, în care Mercur, astrul comunicării, și Pluton, guvernatorul tău, formează o conjuncție, te ajută să pregătești terenul pentru o decizie importantă, pe care ești nevoită să o iei în planul profesional sau în planul relațional. De asemenea, ți se dă ocazia să-ți îmbunătățești comunicarea cu interlocutorii sau să-ți prezinți șefilor ideile și propunerile pentru un proiect profesional nou.
Săgetător
Contextul astral de astăzi scoate în evidență o conjuncție între Mercur, astrul comunicării și negocierilor, și Pluton, din casa banilor obținuți din muncă, semn că pot avea loc discuții importante despre bani și salarizare. Poți încheia cu succes o colaborare sau să faci o schimbare de job. De asemenea, ai intuiție într-un context care ține de casă, găsești soluții la o problemă locativă sau banii necesari pentru a face o mutare.
Capricorn
Conjuncția care se formează astăzi între Mercur și Pluton te ajută să-ți comunici deschis părerile interlocutorilor tăi. De asemenea, ai intuiție și te poți lăsa ghidată sau să fii tu ghidul unui prieten, care are nevoie de îndrumare. Iei decizii importante în planul personal sau în carieră, în acord cu principiile și credințele tale.
Vărsător
Contextul astral de astăzi îți poate aduce conștientizări sau revelații privind chestiuni care au legătură cu relația sentimentală sau relațiile profesionale. S-ar putea să te intereseze și investițiile comune, unde va fi nevoie să găsești o strategie nouă de economisire sau un echilibru între încasări și cheltuieli.
Pești
Registrul astral al zilei de astăzi anunță întâlniri cu prietenii sau cu persoane cu care desfășori activități profesionale. Posibil, o discuție cu unul dintre prietenii mai apropiați să te ajute să iei o decizie importantă, să-ți faci anumite planuri pe termen lung. Conjuncția lui Mercur cu Pluton poate indica momentul unei decizii finale în raport cu partenerul sau familia. De asemenea, dacă în grupul tău de prieteni, ți-ai impus anumite opinii, este momentul să-ți schimbi atitudinea și să fii de acord și cu alte păreri.