Berbec


Sectorul carierei, imaginii și statutului profesional este activat, astăzi, de Luna Nouă din zodia Capricorn, care te invită la noi etape și la setarea unor obiective pe termen lung. Posibil să apară răsturnări de situație într-un context financiar datorită unui aspect armonios, care se formează cu Uranus, în tranzit prin casa banilor.

 

Taur


Sectorul asociat principiilor, cunoașterii, idealurilor, dezvoltării profesionale, studiilor și călătoriilor este activat, astăzi, de Luna Nouă din zodia Capricorn, care te invită la noi etape și la setarea unor obiective pe termen lung. Pentru că fenomenul astral formează un aspect cu Uranus din casa personalității tale, este posibil ca o situație să fie în favoarea ta.


Gemeni


Sectorul financiar, al banilor proveniți din alte surse decât salariile, dar și sectorul intimității și încrederii reciproce este activat, astăzi, de Luna Nouă din zodia Capricorn, care te invită la noi etape și la setarea unor obiective pe termen lung. Ești invitată să-ți setezi obiective financiare, să administrezi mai bine banii. În planul relational este posibil să se schimbe cursul unei situații încurcate sau care părea fără ieșire.


Rac


Sectorul asociat relațiilor, căsătoriei și parteneriatelor/colaborărilor este activat, astăzi, de Luna Nouă din zodia Capricorn, care te invită la noi etape și la setarea unor obiective pe termen lung. Pentru că Uranus face parte din contextul astral este posibil să apară răsturnări de situație în planurile pe termen lung legate de relație.


Leu


Sectorul muncii, activităților profesionale, rutinei zilnice și sănătății este activat, astăzi, de Luna Nouă din zodia Capricorn, care te invită la noi etape și la setarea unor obiective pe termen lung în aceste domenii. Uranus din casa carierei formează un trigon (aspect armonios) cu Luna Nouă, așa că se întâmplă lucruri bune în carieră, apar surprize neașteptate și lucrurile par să se îndrepte într-o direcție favorabilă.


Fecioară


Sectorul vieții sentimentale, aventurilor, iubirii, relațiilor cu copiii, distracției și pasiunilor este activat, astăzi, de Luna Nouă din zodia Capricorn, care te invită la noi etape și la setarea unor obiective pe termen lung în aceste domenii. Uranus din casa principiilor și credințelor formează un aspect armonios cu fenomenul astral, așa că nu sunt excluse surprize în planul amoros, în relațiile cu copiii sau privind începerea unui proiect personal, în care să-ți pui în valoare creativitatea.


Balanță


Sectorul vieții de familie, căminului, spațiului de locuit, patrimoniului și relațiilor cu părinții este activat, astăzi, de Luna Nouă din zodia Capricorn, care te invită la noi etape și la setarea unor obiective pe termen lung în aceste domenii. Pentru că fenomenul astral formează un aspect armonios cu Uranus dintr-o casă financiră este posibil să apară surprize în administrarea unor bunuri.


Scorpion


Sectorul comunicării și interacționării cu ceilalți, al informațiilor, studiului personal, privind negocierile sau rezolvarea unor chestiuni administrative este activat, astăzi, de Luna Nouă din zodia Capricorn, care te invită la noi etape și la setarea unor obiective pe termen lung în aceste domenii. De asemenea, este posibil ca un dialog sau o informație, niște vești, care vin prin partener sau prin persoanele cu care desfășori activități să te determine să schimbi o decizie.


Săgetător


Sectorul financiar, al banilor pe care îi câștigi de la serviciu sau din alte colaborări este activat, astăzi, de Luna Nouă din zodia Capricorn, care te invită la noi etape și la setarea unor obiective pe termen lung. Pentru că Uranus, planeta imprevizibilului, formează un trigon (aspect armonios) cu fenomenul astral, este posibil ca o răsturnare de situație de la serviciu să fie în avantajul tău și să se îmbunătățească situația financiară.


Capricorn


Sectorul personalității este activat astăzi de Luna Nouă care se formează în zodia ta. Ești vedeta și lucrurile par să fie în favoarea ta, mai ales în planul sentimental sau în ce privește un proiect de creație, unde ideile tale vor fi apreciate. De asemenea, ești invitată să-ți faci planuri pe termen lung.


Vărsător


Sectorul subconștientului, izolării, frământărilor interioare, introspecției și trecutului este activat, astăzi, de Luna Nouă din zodia Capricorn, care te invită la noi etape și la setarea unor obiective pe termen lung. În urma unor dialoguri cu familia sau cu un apropiat, să ai niște conștientizări și iei o decizie bună pentru tine, lași în urmă trecutul și-ți pregătești un plan de relansare.


Pești


Luna Nouă din zodia Capricorn, care se formează astăzi activează sectorul asociat prietenilor, grupurilor pe care le frecventezi, planurilor și proiectelor de viitor. Posibil ca o informație venită neașteptat să-ți schimbe deciziile legate de un proiect personal sau de relația cu unul dintre prieteni.