Berbec
Posibil, astăzi, să descoperi niște greșeli în administrarea unor sume de bani la serviciu și să reușești să îndrepți situația. Deși la început șefii vor avea impresia că este vina ta, în final, îți vor mulțumi. În planul personal, vei avea niște divergențe cu partenerul, însă reușiți, prin comunicare, să găsiți soluție la una dintre problemele apărute.
Taur
Astăzi, cooperezi bine cu colegii într-un proiect, pe care îl ai în derulare. Vor exista la un moment dat mici dispute legate de principiile diferite, însă cauți să nu-ți pierzi firea. În planul financiar, se pare că vei reuși să recuperezi niște datorii de la prieteni sau colegi.
Gemeni
Posibil, astăzi să mergi la niște investigații medicale, un control anual sau analize. În planul profesional, te simți mai relaxată, ai mai multă răbdare și regăsești energia necesară pentru a te implica în activități noi.
Rac
Ai impresia, astăzi, că nu se mai termină sarcinile la locul de muncă. Esti foarte solicitată în această perioadă și trebuie să te împarți între serviciu și casă, fără să-ți mai rămână timp și pentru tine. Încearcă să păstrezi armonia între tine și partener, mai ales că Soarele, energia, îți traversează sectorul sentimental!
Leu
La serviciu dai dovadă de multă creativitate și găsești soluții la orice problemă care apare. Ai grijă să nu te suprasoliciți, nu-ți neglija sănătatea și ocupă-te și de tine! În partea a doua a zilei, faci niște plăți ale casei, iar spre seară simți nevoia să fii mai aproape de prieteni sau să cunoști oameni noi.
Fecioară
Luna îți traversează semnul zodiacal astăzi și-ți va aduce o reală susținere astrală. Vei fi în formă, mai echilibrată, mai eficientă și determinată să-ți asumi activități pe care le-ai tot amânat. În partea a doua a zilei, ești nevoită să faci niște deplasări în scop administrativ, financiar sau pentru sănătate.
Balanță
Astăzi, ai preocupări de natură financiară. Faci tot posibilul să intri în posesia unor sume de bani cu care încerci să rezolvi unele probleme apărute în gospodărie. În planul sentimental, decizi să ții secretă o aventură erotică.
Scorpion
Ca să nu-ți complici inutil viața și să te alegi cu mult stres, ar trebui ca astăzi să stai departe de intrigi, bârfe și să nu inșiști să afli secrete de la cineva apropiat, care nu este pregătit să ți se destăinuie.
Săgetător
Ai astăzi o nemulțumire legată de cum gestionează șefii o problemă apărută. Realizezi că munca în echipă ar trebui să aducă mai multă disciplină în gândire și acțiune. În planul relațional este posibil să simți un sentiment apăsător de izolare, însă acest sentiment este din cauza propriei tale indispoziții, de a evita comunicarea cu partenerul.
Capricorn
Primești astăzi o sumă de bani dintr-o activitate extraprofesională sau negociezi un contract. Până pe 21 noiembrie, cât Soarele îți traversează sectorul prietenilor și grupurilor sociale, fii atentă la toate ofertele și oportunitățile care vin prin intermediul prietenilor, pentru că vei reuși să închei un contract, de pe urma căruia să obții sume însemnate.
Vărsător
Fii precaută, astăzi, dacă și se propune o afacere, pentru că există riscul să ai pierderi. Deși ai tendința să te avânți în afara zonei de confort, pentru a câștiga mai bine și iei în considerare schimbarea locului de muncă, este recomandat ca decizia să o iei după ce analizezi bine oferta.
Pești
Contextul astral de astăzi nu prea este favorabil încheierii unor contracte, dacă aveai acest lucru în plan. Se întrevăd blocaje și amânări din partea unor persoane sau instituții cu care colaborezi. În partea a doua a zilei, poți intra ușor în conflict cu partenerul de cuplu, din cauză că ești critică, lucru care nu te caracterizează.
Vezi și: Sfaturi în relații de pe TikTok