Berbec
Astăzi, au loc discuții legate de bani. Poți primi o aprobare de la o instituție financiară sau dacă ceri o mărire salarială s-ar putea să o primești, pentru că este un context astral favorabil. În partea a doua a zilei, îi faci un cadou surpriză partenerului.
Taur
După multe conflicte cu șefii, azi urmează o împăcare. Aceștia au realizat că ești om de bază și că nu se pot lipsi de tine. În planul personal, primești o propunere neașteptată de la o persoană care-ți este sau a fost mentorul tău. Ar fi bine să o accepți, chiar dacă avantajele materiale nu se anunță însemnate.
Gemeni
Este un an favorabil schimbărilor profesionale, iar astăzi primești o ofertă mai bună de job, de schimbarea funcției. Poți învăța lucruri noi, punând bazele unei cariere de succes. Dacă îți dorești acest lucru, totul vine de la sine, numai să vrei, pentru că ușile sunt deja deschise.
Rac
Stabilești niște întrevederi într-un proiect sau întâlniri cu prietenii. Ai niște frământări și cauți soluții. Ești tensionată, însă lucrurile nu sunt atât de grave precum le vezi tu. Ai susținerea partenerului în orice-ți propui și asta îți aduce siguranța emoțională de care ai nevoie.
Leu
Dacă ești în căutarea unui loc de muncă, spiritul de inițiativă este important. Caută activ și apelează la toate relațiile dacă vrei o schimbare mai repede! O ocazie favorabilă te va lua prin surprindere, așa că fii pregătită! Dacă ești singură, s-ar putea să-ți cunoști viitorul partener prin intermediul serviciului.
Fecioară
Este posibil să amâni plecarea într-o călătorie sau participarea la un curs din motive independente de tine. Contactele cu străinătatea te avantajază în partea a doua a zilei. În planul sentimental s-ar putea să fii dominată de sentimente contradictorii și, din acest motiv, să nu poți lua o hotărâre corectă.
Balanță
Astăzi este o zi bună pentru a te despărți de trecut, de a lăsa în urmă sentimente, relații, prietenii. Din punct de vedere financiar, chiar dacă lucrurile nu merg foarte bine, nu te poți plânge. Se întrevăd soluții de suplimentare a veniturilor familiei prin partener.
Scorpion
Buna dispoziție de care dispui astăzi și ușurința cu care comunici te ajută să găsești niște soluții la problemele financiare ale altora. Ideile tale vor fi apreciate de către partenerul de viață, cât și de prieteni. În partea a doua a zilei ai un dialog important legate de o moștenire sau un credit pe care vrei să-l accesezi.
Săgetător
Astăzi, cu Luna plasată în planul muncii se întrevăd perspective cât se poate de frumoase. Dacă ai avut grijă să acumulezi experiență, acum este momentul în care poți obține recunoașterea meritelor, sub forma unei avansări la locul de muncă și mărirea veniturilor.
Capricorn
Pentru că Luna traversează casa sentimentală, a aventurii, romantismului și flirtului, vei acorda o mare atenție emoțiilor. La serviciu, ai șanse mari să găsești rezolvare la problemele dificile, dacă apelezi la ingeniozitate și nu te temi să pui în aplicare idei originale.
Vărsător
Astăzi ești implicată trup și suflet în viața de familie. Cineva din familie s-ar putea să-ți dea niște sfaturi legate de relația ta sentimentală. Te poți aștepta și la întrebări indiscrete, care te vor deranja. În partea a doua a zilei, ai de făcut niște drumuri scurte în interes personal.
Pești
Nu îi lași pe ceilalți să se impună în fața ta și acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să ții cont și de părerea lor, ci doar îți susții punctele de vedere. O persoană din anturajul tău are idei mai bune ca ale tale, așa că ar trebui să o lași să stabilească anumite lucruri și să nu te opui.
Moment emoționant în culisele MasterChef. Chef Hadad gătește rețeta din copilărie