Berbec
Marte, guvernatorul tău, în tranzit prin casa comunicării și gândirii, formează astăzi un aspect tensionat cu Neptun, din casa frământărilor interioare și este posibil să nu vezi clar o situație. Ar fi de preferat să amâni deciziile importante. Pe de altă parte, Luna îți traversează casa filosofiei de viață și este posibil să ai parte de niște experiențe care-ți vor da principiile peste cap.
Taur
Marte, guvernatorul casei relațiilor, se află într-un aspect tensionat cu Neptun din casa planurilor și proiectelor de viitor. Dacă ți se propune o colaborare sau implicarea într-un proiect în care trebuie să investești, stai departe și nu da curs, pentru că este posibil să ai pierderi! În planul personal s-ar putea să fii dezamăgită de o propunere venită din partea partenerului.
Gemeni
Marte, planeta acțiunii, în tranzit prin semnul nașterii tale, formează un aspect tensionat cu Neptun și este posibil să te simți confuză, să-ți pierzi energia sau să nu o investești acolo unde trebuie. În relațiile cu superiorii este posibil să ai o atitudine mai agresivă, lucru care îi va deranja pe acesția.
Rac
Marte, planeta acțiunii, în tranzit prin casa frămîntărilor interioare, formează astăzi un aspect tensionat cu Neptun din casa filosofiei de viață, așa că s-ar putea să fii confuză și să ai senzația că nu știi încotro vrei să te îndrepți. Pe de altă parte, s-ar putea să descoperi că cineva nu-ți vrea binele sau îți pune bețe în roate la serviciu.
Leu
Marte, planeta acțiunii, formează astăzi un aspect tensionat cu Neptun din casa intereselor financiare, așa că este posibil să ai dezamăgiri de la prieteni sau din partea anturajului pe care îl frecventezi. Posibil să nu-ți recuperezi o sumă de bani sau să ai niște pierderi. Evită să mai împrumuți bani sau să investești!
Fecioară
Marte, planeta acțiunii, din casa carierei, formează un aspect tensionat cu Neptun din casa relațiilor profesionale, semn că s-ar putea să ai parte de dispute cu cei cu care lucrezi sau șefii să nu se țină de promisiunile făcute. De asemenea, contextul astral poate aduce tensiuni și cu partenerul de cuplu, dar și emoții puternice în urma unor acțiuni ale acestuia.
Balanță
Astăzi, Marte, planeta guvernatoare a casei relațiilor, se află într-un aspect tensionat cu Neptun, din casa muncii și aduce multă confuzie și nehotărâre în deciziile tale, care vizează schimbarea jobului sau încheierea unor parteneriate. S-ar putea să simți că nu te poți concentra sau organiza, așa cum faci de obicei, iar unele informații care-ți parvin, mai mult să te încurce în decizii.
Scorpion
Astăzi, Marte, guvernatorul tău, formează un aspect tensionat cu Neptun din casa iubirii și poate să apară tensiuni în cuplu, discuții care să implice banii, copiii, dacă ești părinte. De asemenea, s-ar putea să iasă la suprafață anumite nemulțumiri mai vechi, pe care n-ai reușit să le rezolvi. Dacă ești la începutul unei relații, nu te arunca cu capul înainte, ci așteaptă să traversezi toate etapele!
Săgetător
Marte, planeta acțiunii, în tranzit prin casa relațiilor, formează un aspect tensionat cu Neptun din casa vieții de familie și poate să apară din nou probleme cu casa, în familie sau în ce privesc treburile gospodărești. Atenție cum gestionezi acest context, pentru că este posibil să apară și o ruptură, dacă nu ajungeți la un numitor comun!
Capricorn
Aspectul tensionat care se formează astăzi între Marte, planeta acțiunii, în tranzit prin casa muncii, cu Neptun, din casa comunicării, ar putea să-ți aducă tensiuni la serviciu, în relațiile cu colegii, pentru că nu înțelegi niște mesaje. Ești confuză, nu te poți concentra și ai impresia că nu poți lua decizii corecte. Așteaptă câteva zile sa treacă aspectele și de abia apoi încearcă să te concetrezi pe luarea unei decizii.
Vărsător
Marte, planeta acțiunii, formează astăzi un aspect tensionat cu Neptun din casa banilor, semn că s-ar putea să apară unele tensiuni din cauza banilor, să ai pierderi. Recomandarea zilei este să eviți speculațiile financiare și să nu cheltui peste măsură. Posibil să vrei să impresionezi pe cineva cu care flirtezi.
Pești
Marte, planeta acțiunii, formează astăzi un aspect tensionat cu Neptun din casa personalității tale. Este posibil să apară tensiuni în familie din cauza unor diferențe de opinie. Posibil să se reactiveze și anumite traume emoționale mai vechi, să experimentezi trăiri și să ai o stare interioară agitată.