Berbec
Posibil astăzi, conjuncția Lunii cu Marte, guvernatorul tău, să-ți aducă mai multe deplasări pe care nu le aveai în plan. Pe de altă parte, este posibil să ai parte de vești sau informații, care să-ți schimbe programul. Vei fi directă în comunicarea și interacționarea cu ceilalți, așa că ai grijă, dacă vrei să obții ceva, să nu deranjezi prin atitudine și acțiuni!
Taur
Luna îți traversează astăzi sectorul financiar și formează o conjuncție cu Marte, planeta acțiunii, așa că s-ar putea să te preocupi de o situație care vizează segmentul financiar. Dacă primești o ofertă de colaborare, ai grijă cum negociezi, astfel încât să poți încheia contractul! De asemenea, este posibil să cauți și alte surse pentru suplimentarea veniturilor.
Gemeni
Conjuncția Lunii cu Marte, planeta acțiunii, care se formează astăzi în casa personalității vine să-ți aducă energie și dorința să-ți atingi obiectivele. Dacă trebuie să porți discuții cu partenerul sau cu cei cu care desfășori activități, ai grijă cum comunici! Nu încerca să fii autoritară sau să te impui, pentru că vei avea de pierdut!
Rac
Conjuncția Lunii, guvernatoarea ta, cu Marte, planeta acțiunii, care se formează astăzi în casa frământărilor interioare, introspecției și trecutului, vine să te răscolească. Vei prefera să stai mai retrasă, pentru că ești obosită și cu energie scăzută. Totuși, la nivel interior este posibil să fii foarte agitată din cauza unor nemulțumiri profesionale.
Leu
Conjuncția care se formează astăzi între Luna și Marte, planeta acțiunii, în tranzit prin casa prietenilor, ar putea aduce neînțelegeri cu prietenii din cauza unor planuri care se dau peste cap din motive financiare. Pe de altă parte, poți relua niște proiecte mai vechi sau să trasezi un plan de viitor privind o plecare, o călătorie sau o vacanță.
Fecioară
Luna traversează astăzi sectorul carierei și relației cu șefii și formează o conjuncție cu Marte, planeta acțiunii. Așadar, pot să apară conflicte cu șefii sau nemulțumiri profesionale pe care să le exprimi într-un limbaj mai agresiv. Pe de altă parte, este posibil să ai curaj și inițiative să spui lucrurilor pe nume, să ceri o clarificare sau să fii determinată să te afirmi, să-ți atingi niște obiective financiare.
Balanță
Luna traversează astăzi casa filosofiei de viață, principiilor și convingerilor și formează o conjuncție cu Marte, planeta acțiunii, semn că există riscul să intri în conflicte de idei cu cei din jur. S-ar putea să rezolvi anumite chestiuni birocratice, să te înscrii la un curs de perfecționare profesională sau să participi la un seminar/schimb de experiență.
Scorpion
Posibil să ai parte de o zi destul de tensionată din punct de vedere financiar, pentru că Luna formează o conjuncție cu Marte, guvernatorul tău, în zodia Gemeni. Posibil să nu reușești să achiți o sumă de bani pentru un avans la un sejur. În altă ordine de idei, partenerul îți reproșează că nu mai ieșiți atât de des la evenimente sau în oraș.
Săgetător
Cu Marte, planeta acțiunii, în sectorul relațiilor, în conjuncție cu Luna, nu sunt excluse dispute cu partenerul de cuplu din cauza treburilor casnice. Dacă mai aduceți acasă și problemele de la serviciu, este posibil să stricați relația sau weekendul, dacă nu gestionați situația.
Capricorn
Conjuncția Lunii cu Marte, planeta acțiunii, în sectorul asociat muncii și relațiilor cu colegii, ar putea să-ți aducă tensiuni și dispute cu cei cu care desfășori activități. S-ar putea să fii implicată în mai multe proiecte deodată și să nu reușești să te concentrezi așa cum ar trebui.
Vărsător
Conjuncția Lunii cu Marte, planeta acțiunii, plasată în casa iubirii, aventurilor romantice, flirtului și distracției s-ar putea să-ți imprime dorința de cuceriri, să-ți relansezi relația de cuplu. Dacă ești singură este posibil să iei inițiativa să cucerești pe cineva de care te simți atrasă.
Pești
Conjuncția Lunii cu Marte, planeta acțiunii, din zodia Gemeni, ar putea să aducă conflicte în familie sau care privesc căminul și spațiul de locuit. S-ar putea să nu ajungi la o înțelegere cu cei dragi sau să se amplifice o situație din motive financiare. Ai grijă cum pui problema, dacă nu vrei să ajungeți la dispute serioase!