Horoscop zilnic 15 mai 2020. Balanțele au parte de o zi dificilă și plină de conflicte, ce se întâmplă cu Fecioarele


Află ce îți rezervă astrele și citește horoscopul zilei de vineri, 15 mai 2020.

Tag-uri: #horoscop zilnic

Berbec

Se anunță o zi destul de stresantă pentru tine, mai ales dacă va trebui să rezolvi niște chestiuni financiare. Atenție, însă, că ai tendința să fii agresivă în comunicare și să strici toată munca depusă într-o negociere.

Taur

Rezolvi, astăzi, problemele unor colegi. Posibil să le preiei din sarcini și să iei initiative în chestiunile curente de la locul de muncă. Totodată, intuiești unele evenimente, ești proactivă, iar șefii vor aprecia activitatea ta.

Gemeni

Dacă lucrezi de acasă, vei primi vești de la locul de muncă, de la șefi, privind programul pentru următoarea perioadă. Totodată, spre după-amiază, când aveai impresia că săptămâna se încheie, vine o surpriză: primești o propunere de a te implica într-un proiect mai amplu.

Rac

Astăzi, îți aranjezi lucrurile și programul de la serviciu să îl termini mai devreme, pentru că vrei să pleci în afara orașului, la rudele partenerului, care au nevoie de ajutorul vostru. Ești foarte eficientă în activitățile curente și termini în timp tot ce ți-ai propus.

Leu

Posibil, astăzi, să primești vești de la o instituție unde ai depus un dosar, niște acte și de la care aștepți niște documente. Totodată, soliciți niște sfaturi unor colegi apropiați sau membrilor familiei vis-à-vis e o situație apărută privind banii pe care trebuie să îi obții dintr-un contract.

Fecioară

Abordezi, astăzi, subiecte sensibile, legate de administrarea unor sume de bani pe care le deții împreună cu partenerul. Faci în așa fel încât să-l convingi să achiziționați un bun de valoare mai mare și îi prezinți situația în așa fel încât să fie de acord.

Balanță

Se anunță o zi dificilă la locul de muncă și vei avea tendința să intri în conflict cu toată lumea, așa că ai grijă ce și cum spui, pentru că poți strica lucrurile, iar șefii ar putea să-ți dea niște avertismente!

Scorpion

Sfera sentimentală se activează astăzi și de tine depinde dacă devine conflictuală sau pasională. Ar fi bine să te gândești de două ori înainte să folosești energia patronului tău, Marte. Cel mai bine este să fii constructivă și să lași deoparte spiritul războinic.

Săgetător

Astăzi, ai toate șansele să rezolvi o serie de chestiuni locative și administrative ale casei. După ce îți faci o listă și testezi piața, mergi și la cumpărături să achiziționezi cele necesare pentru renovarea, redecorarea casei sau pentru o mutare.

Capricorn

Faci astăzi niște deplasări urgente, care nu mai suportă amânare. Posibil și părinții să-ți ceară ajutorul într-o problemă apărută cu locuința. Aceștia vor fi nevoiți să cheltuie niște bani pe niște reparații în casă, iar tu vei fi cea care vei achiziționa cele necesare sau să aduci un meșter.

Vărsător

Încasezi astăzi niște bani, dintr-o colaborare, pe care îi aștepți de mai mult timp. Așa cum îi primești, tot așa îi și cheltui pe utilitatăți și cumpărături pentru casă. Ai grijă și nu cheltui mai mult decât ai, pentru că tinzi să intri în datorii sau în cardurile de credit!

Pești

Astăzi Luna îți traversează semnul zodiacal și face un aspect strâns cu Marte, planeta acțiunii, așa că toată ziua vei deborda de energie și vei rezolva diverse, poate cât nu ai fi rezolvat într-o săptămână.

 

related posts

Modifică setările cookies