Horoscop zilnic 16 martie 2021. Balanțele recurg la un tratament medical alternativ, ce se întâmplă cu Fecioarele


Află ce îți rezervă astrele și citește horoscopul zilei de marți, 16 martie 2021.

Tag-uri: #horoscop zilnic

Berbec

 

Mercur, astrul comunicării, ajunge, astăzi, în zodia Pești, în casa subconștientului, fapt ce ar putea să te ajute să-ți asculți vocea interioară pentru că este posibil să ai niște revelații legate viața, dar și mesaje venite din astral. Totodată, intuiția este mai ascuțită și ar trebui să ții cont de ea, atunci când iei decizii.

 

Taur

 

Mercur, astrul comunicării și planeta guvernatoare a casei banilor, începe să-ți traverseze de astăzi sectorul asociat prietenilor, planurilor de viitor și a proiectelor pe termen lung. Prin urmare, vei putea să ai mai multe dialoguri cu persoane, care se vor implica într-un proiect cu obiective comune. 

 

Gemeni

 

Mercur, guvernatorul tău, ajunge astăzi în zodia Pești, în sectorul asociat carierei și-ți aduce tot felul de propuneri sau de colaborări.Până pe 4 aprilie ai posibilitatea să te faci remarcată, să-ți demonstrezi experiența și abilitățile și să închei contracte profitabile.

 

Rac

 

Mercur, astrul comunicării, ajunge, astăzi, în sectorul care indică sistemul de valori și convingeri personale, semn că este posibil să ți se schimbe filosofia de viață, pe fondul unor situații sau evenimente, care se vor desfășura până pe 4 aprilie. Dacă te afli printre persoanele care trebuie să susțină un examen, un proiect, lucrare, vei avea o capacitate mare de acumulare a cunoștințelor și rezultate bune.

 

Leu

 

Mercur, astrul tranzacțiilor și al negocierilor, ajunge, astăzi, în zodia Pești, în sectorul asociat finanțelor, semn că până pe 4 aprilie ești invitată să-ți faci ordine în situația financiară, în administrarea resurselor, pe care le deții împreună cu partenerul de cuplu sau cu alte persoane, în ce privește o datorie, un credit, o moștenire, un litigiu sau un impozit.

 

Fecioară

 

Mercur, guvernatorul tău, ajunge, astăzi, în zodia Pești, în sectorul asociat relațiilor, mariajului și parteneriatelor. Astfel, poți relua comunicarea cu partenerul, dacă ați avut neînțelegeri, să găsiți punți comune, să rezolvați niște tensiuni. Totodată, poți relua niște dialoguri privind o negociere.

 

Balanță

 

Mercur, astrul comunicării și al negocierilor, ajunge, astăzi, în zodia Pești, în sectorul asociat muncii și sănătății. Relațiile cu colegii se îmbunătățesc prin deschiderea ta către comunicare și relaționare mai bună. Posibil să primești și niște oferte de job, pe care le vei analiza. În ce privește starea de sănătate, ești receptivă la un tratament de medicină alternativă. 

 

Scorpion

 

Începând de astăzi, Mercur, astrul comunicării, ajunge în zodia Pești, în sectorul sentimental. Posibil să comunici mai bine cu partenerul de cuplu și să-ți exprimi mai ușor sentimentele. Dacă au existat tensiuni sau o ruptură, până pe 4 aprilie, aveți timp să vă rezolvați problemele prin comunicare sinceră.

 

Săgetător

 

Începând de astăzi, Mercur, guvernatorul casei relaționale, ajunge în zodia Pești, în sectorul asociat vieții de familie, spațiului de locuit și relațiilor cu părinții. Până pe 4 aprilie ai putea ajunge la o înțelegere cu partenerul de cuplu privind o mutare, o renovare sau la o înțelegere cu părinții, privind patrimoniul sau administrarea unor bunuri de valoare mai mare.

 

Capricorn

 

Sectorul comunicării și gândirii, al informațiilor și acumulării de cunoștințe se dinamizează începând de astăzi, când Mercur ajunge în zodia Pești. Va fi un aliat în toate procesele de comunicare, învățare și studiu personal. Ai noroc la informații utile și tranzitul îți va insufla dorința de schimbare, prin adoptarea unor idei noi.

 

Vărsător

 

Începând de astăzi, Mercur, astrul tranzacțiilor și al negocierilor, ajunge în zodia Pești, în sectorul financiar. Posibil să începi să-ți renegociezi salariul și să primești oferte de job mai bine remunerate. Mercur te va ajuta în toate dialogurile privind negocieri sau tranzacții și poate aduce oportunități de suplimentare a veniturilor.

 

Pești

 

Evenimentul astral important de astăzi, care te vizează în mod direct, este intrarea lui Mercur, astrul comunicării, în semnul nașterii tale. Așadar, urmează o perioadă în care vei înțelege mult mai bine tot ce se întâmplă în jurul tău, vei fi mai deschisă comunicării, vei dori să-ți împărtășești cunoștințele și poți negocia în favoarea ta un contract.

 

Share în bucate: De la banal la senzațional: Pui umplut cu primăvară

related posts

Modifică setările cookies