Horoscop zilnic 17 decembrie 2021. Capricornii suferă disfuncții organice neașteptate, ce se întâmplă cu Săgetătorii


Află ce îți rezervă astrele și citește horoscopul zilei de vineri, 17 decembrie 2021. 

Tag-uri: #horoscop zilnic

Berbec

 

Astăzi, intervine o situație neprevăzută privind o deplasare în alt oraș sau străinătate, privind participarea la un curs sau un dialog cu șefii. Ești nevoită să te informezi, să afli detalii despre niște proceduri și să le implementezi. Dacă pleci în străinătate, ai grijă și informează-te din surse sigure pentru călătorie, să nu ai parte de surprize!

 

Taur

 

Discuții despre bani sau negocieri au loc astăzi. Posibil să faci niște plăți, să-ți cumperi niște materiale pentru studiu personal, cărți, sau să achiți o cazare, bilete de avion. Faci socoteli și încerci să fii cu toate datoriile la zi. Dacă nu reușești să achiți tot ce ți-ai propus, partenerul va susține restul.

 

Gemeni

 

Astăzi, au loc dialoguri despre bani, despre proiectele tale profesionale. Este un moment bun să-ți resetezi prioritățile, să te ocupi și să investești în tine. Ești pe punctul de a începe niște cursuri, să reiei cursuri mai vechi, să te specializezi într-un domeniu. Totodată, programezi și o călătorie în afara țării, însă momentan faci doar planuri.

 

Rac

 

Contextul astral de astăzi îți aduce o stare mai puțin bună, fără să ai vreun motiv serios. S-ar putea ca unele planuri de Crăciun să nu iasă așa cum ți-ai dorit și încerci să reorganizezi totul. În partea a doua a zilei, încerci să cumperi niște cadouri, fără să știe partenerul de cuplu, pentru că vrei să-i faci o surpriză.

 

Leu

 

Te afli, astăzi, față în față cu o propunere de a ieși în oraș cu prietenii sau cu colegii de serviciu. Te pregătești cu cadouri, pentru că vrei să faci mici surprize. Se anunță o după-amiază cu multe surprize. Totodată, s-ar putea să primești vești de la persoane aflate în străinătate.

 

Fecioară

 

Se anunță o zi activă la serviciu. Ești foarte implicată în activitatea profesională și atragi atenția șefilor. Totodată, primești vești de la persoane/prieteni/rude din străinătate care-ți fac surprize. S-ar putea să primești cadou o invitație de a-ți vizita niște rude.

 

Balanță

 

Se anunță o zi activă în planul vieții de familie, cu multe chestiuni gospodărești care trebuie organizate. Ceri ajutorul și celorlalți membri ai familiei și ești fericită că totul decurge firesc, nu sunt amânări, blocaje sau conflicte. Sunteți pe aceeași lungime de undă și cooperați foarte bine în echipă. În partea a doua a zilei, s-ar putea să ai niște dialoguri mai aprinse cu partenerul de cuplu, dar momentul tensionat trece repede.

 

Scorpion

 

Primești, astăzi, niște lecții de viață în urma unor dialoguri cu cineva apropiat. Decizi să-ți schimbi atitudinea atunci când cunoști persoane noi. Totodată, ești preocupată de a face niște cadouri celor dragi, așa că pornești în cursa cumpărăturilor prin magazine sau online.

 

Săgetător

 

Dialoguri importante ai astăzi cu partenerul de cuplu legate de petrecerea timpului liber de sărbători, dacă să plecați în vacanță, la părinți sau să stați acasă și să invitați prietenii pe care nu i-ați mai văzut de mult. 

 

Capricorn

 

Contextul astral al zilei anunță multe schimbări în activitățile de la serviciu, dar și-n planurile tale privind treburile gospodărești. Atenție la starea de sănătate, pentru că s-ar putea să apară unele disfuncții organice, care-ți pot da planurile peste cap!

 

Vărsător

 

Contextul astral de astăzi îți aduce preocupări pentru viața afectivă. Dacă ești singură, nu ești hotărâtă dacă să începi o relație, pentru că-ți place libertatea, să nu depinzi de nimeni, să faci numai ce vrei, fără să dai socoteală. Dacă faci parte dintr-un cuplu, ai impresia că partenerul este prea posesiv și nu-ți respectă libertatea și de aici apar niște conflicte.

 

Pești

 

Preocupări gospodărești ai astăzi și de organizare a sărbătorilor, cine vine la masă, cine gătește, cine se ocupă de cumpărături. Delegi sarcini tuturor membrilor familiei, așa că totul merge ca pe roate. S-ar putea să ai mai mulți invitați decât te aștepți, așa că fii pregătită cu tot ce-ți trebuie!

 

Ne dăm în cărți S1E7 - Theo Rose

related posts

Modifică setările cookies