Berbec
Ești motivată să reușești în planul profesional, să te faci remarcată și eforturile tale vor avea și rezultate în scurt timp. În partea a doua a zilei, poate să apară o situație neprevăzută, pe care trebuie să o rezolvi cu mult tact și diplomație.
Taur
Astăzi, cu Luna în semnul nașterii tale, vei avea parte de echilibru interior și vei rezolva o serie de chestiuni personale. Dacă ești singură, traversezi o perioadă interesantă în relații. Pe de o parte, îți dorești libertate, să te poți ocupa de planurile tale profesionale, pe de alta, îți dorești o relație, dar îți schimbi starea și nu știi nici tu ce vrei.
Gemeni
Astăzi, Luna îți traversează semnul Taurului, respectiv sectorul subconștientului și al frământărilor interioare. S-ar putea să ai și niște revelații privind adoptarea unui stil de viață sănătos. Totodată, începi niște investigații medicale pentru a te asigura că ești bine. La serviciu, te așteaptă o zi dificilă, mai ales dacă te încăpățânezi să meargă totul așa cum vrei tu. Amintește-ți și de faptul că lucrezi într-o echipă și contează și părerea celorlalți!
Rac
Dacă ai de semnat un contract care privește casa, o tranzacție imobiliară, rezolvarea unor chestiuni patrimoniale, accesarea unui credit, ar fi de preferat să le faci săptămâna aceasta, până intră Mercur în retrogradare. Sfera sentimentală este răscolită și-ți pui sub semnul întrebării viitorul relației.
Leu
Contextul astral de astăzi îți aduce preocupări pentru carieră, participarea la o întâlnire care ar putea să-ți aducă o funcție, conducerea unei echipe sau a unui proiect. Vrei cu orice chip să-ți consolidezi statutul profesional și vei surprinde prin atitudinea și acțiunile tale. În planul relațional, anumite situații pe care le-ai trecut cu vederea la partener s-ar putea răsturna, oblingându-te să vezi lucrurile realist.
Fecioară
Dacă în prima parte a zilei ești interesată să obții niște sume de bani restante, în partea a doua, te confrunți cu idei și opinii diferite față de sistemul tău de valori. Dialogul cu o femeie de la serviciu ar putea să-ți aducă informații prețioase privind activitatea profesională din următoarea perioadă.
Balanță
Posibil, astăzi, să-ți revină în minte unele evenimente din trecut, să te răscolească și să ai parte de un moment de conștientizare, să te vindeci după o situație neplăcută din viața ta. Dacă ești singură nu te grăbi să începi o relație nouă până nu realizezi unde ai greșit! În planul profesional trebuie să fii atentă la detalii, pentru că s-ar putea să-ți scape lucruri importante.
Scorpion
Dacă ai tendința să te implici într-o relație secretă, gândește-te de două ori înainte, pentru că este posibil să se complice lucrurile pe parcursul relației. Dacă la serviciu te-ai bucurat de reușite profesionale și ai participat la proiecte noi, care te-au pus în valoare, acum este momentul să observi din umbră, să lucrezi la strategia următoare.
Săgetător
Ar fi recomandat să stabilești termenii unui contract, proiect sau un plan de acțiune până la finalul săptămânii, pentru că de săptămâna viitoare Mercur intră în retrogradare și-ți va fi mai greu în relațiile cu ceilalți, care s-ar putea să devină conflictuale sau să iasă la suprafață unele greșeli pe care nu le-ai corectat la timp.
Capricorn
Posibil ai început să-ți reevaluezi deja activitatea profesională, să te gândești dacă ce faci acum te reprezintă sau dacă este nevoie să schimbi ceva. Începând de săptămâna viitoare, când Mercur își începe retrogradarea, vei încerca să-ți dai seama ce contracte te avantajează și ce nu. Nu te grăbi să iei decizii, pentru că nu știi ce se poate întâmpla pe parcurs! Mergi din aproape în aproape.
Vărsător
S-ar putea, astăzi, să apară unele tensiuni între tine și restul membrilor familiei din cauza unor activități domestice sau a deciziilor pe care le iei fără să te consulți cu nimeni. În partea a doua a zilei, îți dorești să stai departe de toată agitația, să fii singură cu gândurile tale și să-ți clarifici ce anume îți dorești în planul sentimental.
Pești
Contextul astral de astăzi îți activează sectorul comunicării, dezbaterilor și opiniilor și s-ar putea să nu fii de acord cu unele decizii sau viziunea unor colegi/șefi și de aici să se iște niște dezbateri mai aprinse. În partea a doua a zilei este de evitat să discuți despre orice chestiune legată de bani sau de administrarea fondurilor comune cu partenerul dacă nu ești dispusă să cooperezi.