Berbec
Atenție, astăzi, la starea de sănătate, pentru că este posibil să ai parte de unele disfuncții organice! În planul sentimental este posibil să nu-ți poți exprima sentimentele sau faci eforturi să cucerești pe cineva de la serviciu, de care te simți atrasă de mai mult timp.
Taur
Sectorul distracției, relaxării, aventurilor romantice este activat astăzi și este posibil să apară evenimente, care să te determine să mergi într-o direcție la care nu te gândeai până acum. Dacă ești singură, ești înclinată să ai o aventură, însă este nevoie să rămâi ancorată în realitate, să nu te arunci cu capul înainte.
Gemeni
Astăzi este o zi favorabilă pentru a o petrece cu familia, să primești vizite, să fii alături de cei dragi sau să stabiliți detaliile pentru un eveniment important, care urmează în familie. În partea a doua a zilei, ai nevoie de o reechilibrare emoțională, pentru că ți-ai amintit situații din trecut, care te-au răscolit.
Rac
Astăzi se activează casa comunicării și interacționării cu ceilalți, iar contextul astral favorizează întâlnirile: și-n planul personal, dar și-n cel profesional. În partea a doua a zilei, participi la evenimente sau organizezi o întâlnire cu prietenii. Te interesează să afli informații din mai multe domenii, pentru că intenționezi să-ți schimbi serviciul.
Leu
Astăzi, s-ar putea să cheltui o sumă de bani să-ți faci niște capricii. Propunerea partenerului de a ieși în oraș, la masa sau la o plimbare este exact ce ai nevoie, iar seara, vizionarea unui film/serial, să citești o carte captivantă este modul cel mai bun să închei weekendul.
Fecioară
Luna îți traversează zodia și este un moment bun să reflectezi la viața ta. Stabilește-ți niște obiective clare și planifică pașii necesari pentru a le obține! Ai grijă ce decizii iei, pentru că ai impulsul să te grăbești! Ascultă-ți intuiția și analizează toate aspectele unei situații, dar nu despica prea mult firul în patru!
Balanță
Deși astăzi Luna îți activează casa subconștientului și frământărilor interioare, recomandarea astrelor este să te bucuri de interacțiunile cu oamenii, de conexiunea cu cei dragi, să porți discuții interesante și să creezi o atmosferă plăcută. Ai grijă și la cheltuieli, pentru că pot să apară situații neașteptate în planul financiar!
Scorpion
Astăzi ai nevoie de compania prietenilor, cărora le ceri niște sfaturi de natură profesională. Surpriza este că s-ar putea să primești o propunere tentantă de acolo de unde nu te aștepți, așa că fii pregătită să iei o decizie rapidă!
Săgetător
Astăzi te preocupă chestiuni care țin de carieră și viața profesională, mai ales că ai nevoie de o schimbare a stilului de viață, care implică mai mult timp liber pentru tine și cei dragi. De asemenea, ai grijă, pentru că ai tendința să cheltui peste măsură pe lucruri scumpe și riști să-ți destabilizezi bugetul!
Capricorn
Astăzi, te poți antrena în discuții despre principii, convingeri și adevăruri personale și-ți vei susține cu putere opiniile. Recomandarea astrelor este să eviți să te lași copleșită și să-ți urmezi impulsul de a intra în conflicte. Petrece timp cu persoane care te inspiră sau de la care ai ce învăța și te susțin în planurile tale de viață!
Vărsător
Astăzi este posibil să discuți despre chestiuni financiare, să faci socoteli, să încerci să echilibrezi un buget, astfel încât să poți achiziționa ceva pentru casă, unde ai nevoie să faci niște schimbări. Evenimente neprevăzute pot să apară și-n familie sau în relațiile cu părinții, unde sunt viziuni diferite și conflicte mai vechi.
Pești
Astăzi este posibil să clarifici anumite aspecte în relațiile cu ceilalți, atât în cea cu partenerul de cuplu, cât și în relațiile profesionale. S-ar putea să fii mai sensibilă la nevoile celor din jur, ceea ce te ajută să înțelegi mai bine nevoile acestora. Dacă au existat tensiuni, este un moment bun să le abordezi cu calm și maturitate.